Oil Terminal anunță contracte de 130 milioane lei pentru 2026, semnate cu OMV Petrom și Oscar Downstream
SURSA FOTO: Linkedin - Oil Terminal
Oil Terminal SA a informat luni Bursa de Valori București cu privire la semnarea a două contracte majore de prestări servicii pentru anul 2026, cu o valoare cumulată de 130 de milioane de lei, potrivit unui raport curent transmis pieței de capital.
Contracte peste pragul de semnificație bursieră
Oil Terminal a notificat Bursa de Valori București că cele două contracte depășesc pragul de 10% din cifra de afaceri netă aferentă ultimului exercițiu financiar anual, fiind încheiate cu jucători importanți de pe piața carburanților din România.
Acordurile vizează prestări de servicii pe parcursul întregului an 2026 și nu prevăd constituirea de garanții sau existența unor creanțe reciproce între părți.
Primul contract a fost încheiat cu OMV Petrom, având o valoare estimată de 60 de milioane de lei.
Obiectul contractului include:
descărcarea țițeiului din nave maritime și predarea acestuia către Conpet pentru pompare la rafinărie;
descărcarea și încărcarea de benzină, motorină, păcură, precum și produse chimice și petrochimice din și în nave maritime, barje fluviale, vagoane cisternă CF, autocisterne și tancuri de buncheraj;
depozitarea țițeiului și a produselor petroliere;
amestecarea motorinei cu biodiesel.
Al doilea acord, 70 milioane lei, cu Oscar Downstream
Cel de-al doilea contract comercial a fost semnat cu Oscar Downstream și are o valoare estimată de 70 de milioane de lei.
Acesta vizează:
descărcarea și încărcarea motorinei din și în nave maritime, barje fluviale, vagoane cisternă CF, autocisterne și tancuri de buncheraj;
depozitarea motorinei;
amestecarea motorinei cu biodiesel.
Ambele contracte sunt valabile în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026. Termenul de plată stabilit este de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, prin ordin de plată.
Poziția strategică a Oil Terminal
Oil Terminal este amplasată în Portul Constanța și reprezintă cel mai mare terminal național pentru importul și exportul de țiței, produse petroliere și petrochimice.
Principalele activități ale companiei includ:
primirea, depozitarea, condiționarea și expedierea țițeiului, păcurii, produselor petroliere, petrochimice și chimice lichide pentru import, export și tranzit;
efectuarea de încercări fizico-chimice pentru produsele derulate, inclusiv pentru terți, în laboratoarele proprii;
reparații și lucrări de întreținere pentru instalațiile și utilajele aflate în dotare.
Structura acționariatului
Compania este listată la Bursa de Valori București din 9 februarie 1998, sub simbolul OIL. Acționarul majoritar este statul român, prin Ministerul Energiei, cu 87,7% din acțiuni. Restul participațiilor sunt deținute de persoane fizice (9,6%) și persoane juridice (2,63%).
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




