Oana Ţoiu, despre Programul SAFE: Miza nu este doar să cumpărăm echipamente, ci să investim în România

Oana Ţoiu, despre Programul SAFE: Miza nu este doar să cumpărăm echipamente, ci să investim în România

SURSA FOTO: Inquam Photos /Malina Norocea-Oana Țoiu

Publicat de Vlad Dima la 16 ianuarie 2026, 15:23

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, consideră că aprobarea României în cadrul Programului SAFE reprezintă „o decizie importantă pentru securitatea și economia țării”, subliniind că investițiile vor susține industria națională, vor genera contracte pentru firme românești și vor crea locuri de muncă specializate pentru cetățeni.

România primește aprobarea Comisiei Europene pentru investiții strategice în apărare prin Programul SAFE

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a anunțat că România face parte din primul val de opt state – alături de Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croația, Cipru și Portugalia – cărora Comisia Europeană le-a aprobat planurile pentru Programul SAFE (Security Action for Europe). Programul, care se desfășoară până în 2027, va permite investiții strategice în apărare, România obținând a doua cea mai mare alocare din Uniune, de 16,68 miliarde de euro.

”O decizie importantă pentru securitatea şi economia noastră: planul României pentru Programul SAFE a fost aprobat de Comisia Europeană. Facem parte din primul val de 8 ţări (alături de Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croaţia, Cipru şi Portugalia) care au primit undă verde pentru investiţii strategice în apărare. Programul SAFE (Security Action for Europe) se întinde până în 2027, iar România a obţinut în urma negocierilor a doua cea mai mare alocare din Uniune, 16,68 miliarde de euro”, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul de Externe, Oana Ţoiu.

Ministrul a precizat, la fel ca și alți oficiali români, că fondurile vor fi acordate sub formă de împrumut, cu o dobândă foarte redusă, posibilă datorită ratingului de credit ridicat al Comisiei Europene.

”Este o mare oportunitate de a ne finanţa siguranţa la costuri mult mai mici decât cele de pe pieţele financiare obişnuite. După ce am aprobat priorităţile în CSAT şi după transmiterea planului către Bruxelles, această aprobare a venit în urma unui efort de echipă interinstituţională, cu coordonare prin Administraţia Prezidenţială, Cancelaria Prim-ministrului şi ministerele Apărării, Economiei şi Ministerul Afacerilor Externe, atât din Bruxelles, cât şi din ţările vizate pentru parteneriate, cu un rol esenţial de la Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Interne”, a mai transmis ministrul.

Oana Ţoiu: Programul SAFE vizează investiții în România, nu doar achiziția de echipamente

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, subliniază că obiectivul planului nu este doar achiziția de echipamente, ci și stimularea investițiilor locale, programul fiind negociat cu un accent deosebit pe producția și dezvoltarea în România.

”Investiţiile se vor face cu implicarea lanţului local de aprovizionare, iar asta înseamnă contracte pentru firmele româneşti şi locuri de muncă specializate aici, acasă. Banii vor merge şi în industria naţională de apărare pentru sisteme de protecţie şi tehnică modernă, dar şi în infrastructură duală”, a mai scris ministrul de Externe.

Ministrul a precizat că planul prevede finanțarea pentru infrastructură cu dublă utilizare, civilă și militară, și va accelera finalizarea tronsonelor din A7 și A8, esențiale pentru conectarea Moldovei la restul țării și pentru crearea de rute rapide către statele vecine.

”Lucrăm deja pentru a parcurge etapele tehnice la nivelul Consiliului UE, astfel încât aceste resurse să fie investite cât mai rapid în apărarea şi în economia României”, a adăugat Oana Ţoiu.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.