Oana Gheorghiu critică numirile politice: Companiile de stat nu sunt recompense politice. Consiliile de administraţie trebuie numite transparent

Oana Gheorghiu critică numirile politice: Companiile de stat nu sunt recompense politice. Consiliile de administraţie trebuie numite transparent

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea - Oana Gheorghiu, vicepremier în Guvernul Bolojan

Publicat de Vlad Dima la 30 aprilie 2026, 10:01

Vicepremierul Oana Gheorghiu a comparat, miercuri seară, situația consiliilor de administrație din companiile de stat cu cea a unui magazin în care este numit un manager slab pregătit, dar apropiat de primar. „Magazinul merge prost. Știți de ce”, a declarat aceasta, susținând că astfel de practici au afectat de ani de zile performanța firmelor de stat, din cauza numirilor politice în consiliile de administrație.

Oana Gheorghiu critică numirile politice din companiile de stat: „Conducerea a fost bazată pe loialitate, nu pe competență”

Vicepremierul Oana Gheorghiu a comparat situația consiliilor de administrație ale companiilor de stat cu un scenariu în care un magazin este condus de un manager ales nu pentru abilitățile sale, ci pentru relația de prietenie cu primarul. Ea a sugerat că, într-un astfel de caz, performanța ar avea de suferit în mod inevitabil.

Potrivit acesteia, aceeași situație s-ar fi repetat timp de zeci de ani în România, în cazul companiilor de stat, unde conducerile au fost influențate politic. Gheorghiu a explicat că membrii consiliilor de administrație au fost selectați mai degrabă pe criterii de loialitate față de partide decât pe competență profesională.

”Imaginaţi-vă că aveţi un magazin. Angajaţi un manager: nu pentru că e bun la vânzări, ci pentru că e prieten cu primarul. Magazinul merge prost. Ştiţi de ce. Exact asta s-a întâmplat zeci de ani cu companiile de stat din România. Consiliile de administraţie — oamenii care conduc şi supraveghează aceste companii — erau numite politic. Nu pe competenţă, ci pe loialitate faţă de partid”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, vicepremierul Oana Gheorghiu.

Aceasta a explicat că a fost făcut un pas înainte în direcția depolitizării companiilor de stat, subliniind necesitatea respectării unor reguli clare în acest sens.

Vicepremierul a arătat că, în ședința de guvern, a susținut o regulă pe care a descris-o ca fiind simplă și de bun-simț, potrivit căreia persoanele care dețin funcții de demnitate publică nu ar trebui să facă parte din consiliile de administrație ale companiilor de stat, făcând referire la secretari de stat, subsecretari de stat și alte funcții asimilate.

Oficialul a precizat că această prevedere este deja stabilită prin lege și a cerut aplicarea ei în mod clar și consecvent.

 ”Am susţinut în şedinţa de guvern o regulă simplă şi de bun simţ: cei care ocupă funcţii de demnitate publică nu au ce căuta în consiliile de administraţie ale companiilor de stat. Vorbim aici de secretari de stat, subsecretari de stat şi cei asimilaţi. Legea o spune clar, aşa că am cerut să fie aplicată clar”.

Oana Gheorghiu: Excepţia prevăzută de lege trebuie să se aplice doar în situaţii cu adevărat excepţionale:

  • Să existe o justificare reală, nu că „e companie strategică” (pentru că oricine poate spune asta despre orice companie);
  • Să fie maximum o singură persoană din sistem într-un consiliu, nu jumătate din Consiliul de Administraţie;
  • Numirea provizorie să fie urmată imediat de selecţie reală, cu calendar public — nu să devină un aranjament permanent.

”Plus o cerinţă pe care o consider esenţială: orice numire să fie publică. Nu confidenţială. Nu ascunsă într-un memorandum pe care nu îl vede nimeni. O excepţie care se repetă la nesfârşit nu mai e excepţie. E o regulă paralelă care goleşte reforma companiilor de stat de orice sens.

Companiile de stat nu sunt recompense politice. Sunt ale românilor şi trebuie conduse doar în interesul românilor”, a adăugat Oana Gheorghiu.

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.