Oana Gheorghiu: Companiile de stat pot fi restructurate. Ce plan are vicepremierul

Oana Gheorghiu: Companiile de stat pot fi restructurate. Ce plan are vicepremierul

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea - Oana Gheorghiu, vicepremier în Guvernul Bolojan

Publicat de Vlad Dima la 31 ianuarie 2026, 19:12

Vicepremierul Oana Gheorghiu afirmă, la trei luni de la preluarea mandatului, că actuala echipă guvernamentală a început „de la fundație”, concentrându-se pe construirea unor baze solide, astfel încât măsurile adoptate acum să fie sustenabile și să nu se dovedească fragile pe termen scurt.

Oana Gheorghiu: Companiile de stat pot fi restructurate

Oana Gheorghiu subliniază că este pentru prima dată după mulți ani când există o abordare coerentă și coordonată la nivelul Guvernului, orientată exclusiv spre analiza și restructurarea companiilor de stat. În opinia sa, aceste companii pot fi reformate cu certitudine, însă procesul necesită pași calculați și decizii bine fundamentate, nu intervenții bruște sau măsuri luate în grabă.

Oana Gheorghiu a transmis, într-o postare pe Facebook, că se împlinesc trei luni de când face parte din Guvern și că este pe deplin conștientă de așteptările ridicate ale cetățenilor, dar și de presiunea acumulată în urma măsurilor dificile adoptate anul trecut. Vicepremierul arată că actualul Executiv a fost pus în situația de a „repara” și de a face ordine după ani în care decizii greșite și lipsa de responsabilitate au generat dezechilibre majore, preluând totodată nemulțumirile populației, multe dintre ele legitime.

Ea subliniază că, pentru a evita repetarea unor astfel de situații, societatea ar trebui să sancționeze orice derapaj de acest tip în viitor. Totodată, Gheorghiu precizează că, în aceste trei luni, a fost frecvent confruntată cu întrebări directe legate de rezultate concrete – câte companii au fost închise sau câte sinecuri au fost eliminate – recunoscând că acestea sunt firești, în condițiile în care oamenii și-au pierdut răbdarea după ce au auzit ani la rând aceleași promisiuni legate de reformă.

”Azi se împlinesc 3 luni de când am devenit membră a Guvernului. Sunt conştientă de aşteptările pe care le au oamenii şi de povara resimţită după măsurile dificile, luate anul trecut. Acest Guvern a fost nevoit să repare casa şi să facă curăţenie după ce în ultimii ani, decizii greşite şi lipsa de responsabilitate au lăsat robinetul deschis… A preluat, inevitabil, şi nemulţumirile oamenilor, multe dintre ele justificate. Tocmai de aceea, dacă vrem să nu mai ajungem niciodată aici, ar trebui noi, ca societate, să nu mai permitem nimănui, niciodată să lase robinetul deschis. În aceste trei luni am auzit des întrebări directe: Ce ai făcut? Câte companii ai închis? Câte sinecuri ai eliminat? Sunt întrebări fireşti. Oamenii nu mai au răbdare. Au auzit de prea multe ori, de-a lungul anilor, acelaşi cuvânt: reformă”, spune Oana Gheorghiu pe Facebook.

Oana Gheorghiu: Reforma nu mai poate rămâne un „mit”. Ineficiența statului afectează economia și serviciile publice

Vicepremierul Oana Gheorghiu atrage atenția că noțiunea de „reformă” a ajuns, pentru mulți, mai degrabă un concept abstract, invocat frecvent, dar rareori materializat în rezultate concrete. Ea subliniază că, dincolo de discursuri, realitatea este marcată de decenii de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public, care au generat instabilitate pentru mediul privat și servicii publice tot mai slabe pentru cetățeni. Potrivit acesteia, companiile de stat care funcționează ineficient afectează competitivitatea economiei, iar birocrația se traduce prin costuri suplimentare, timp irosit și oportunități pierdute pentru întreaga societate.

Oana Gheorghiu a detaliat activitatea desfășurată alături de echipa sa în primele trei luni de mandat, subliniind că demersurile au pornit de la construirea unei baze solide. Vicepremierul explică faptul că accentul a fost pus pe analiză și pregătire, astfel încât măsurile adoptate să fie sustenabile pe termen lung și să nu genereze efecte negative ulterior. În acest interval, activitatea a inclus peste o sută de întâlniri de lucru și ședințe tehnice cu reprezentanți ai ministerelor, agențiilor și experților, numeroase ore dedicate analizei datelor reale și un dialog constant cu partenerii instituționali.

Totodată, Oana Gheorghiu subliniază că restructurarea companiilor de stat este posibilă, însă trebuie realizată gradual și responsabil, printr-un proces bine fundamentat, nu prin decizii pripite sau măsuri adoptate în grabă.

”Este nevoie de timp, de analize serioase făcute de specialişti şi de o aliniere reală a celor care, azi, fac parte din Guvern. În aceste luni am înţeles foarte clar că lucrurile ar putea funcţiona mult mai bine în România. Există oameni în aparatul public care muncesc, care îşi doresc ca lucrurile să meargă, care înţeleg nevoile oamenilor. Ceea ce a lipsit, însă, este un ingredient esenţial: lideri care să tragă în aceeaşi direcţie, dincolo de interese de grup, de partid sau personale. Lideri care să înţeleagă că au o şansă reală, poate una rară, de a pune România pe un drum corect şi stabil. Nu sunt un politician în sensul clasic al cuvântului şi nu încerc să devin unul. Nu voi cosmetiza realitatea şi nu voi spune că, în trei luni, am eliminat pierderile sau am desfiinţat sinecuri. Spun însă că lucrurile pot fi făcute diferit şi că am început să le facem. Sunt paşi mici, e adevărat, dar paşi care pot produce schimbări reale, dacă sunt duşi până la capăt. Schimbările care rezistă nu se fac peste noapte, nu fără respectarea legii şi nu prin improvizaţie. Se fac cu determinare, perseverenţă şi rezistenţă la frustrare”, menţionează Oana Gheorghiu.

Vicepremier: România are peste 1.500 de companii de stat, un număr mult prea mare față de standardele internaționale

Vicepremierul atrage atenția că România are în prezent peste 1.500 de companii de stat, un număr considerat excesiv atât din perspectiva sa, cât și prin comparație cu practicile aplicate în alte țări, unde sectorul public este mult mai restrâns și mai eficient organizat.

”Am început cu un proiect pilot care vizează 22 dintre ele, companii analizate în profunzime, pentru care Guvernul lucrează la a lua decizii de restructurare, închidere, listare sau atragere de parteneri. În aceste trei luni, am avut întâlniri săptămânale de coordonare pe acest proiect şi mai multe runde de discuţii cu aparatul tehnic şi conducerea Secretariatului General al Guvernului, care asigură suportul tehnic al proiectului şi cu ministerele. Este un exerciţiu prin care testăm, în mod real, mecanismele prevăzute în legislaţia actualizată în 2025, pe baza ghidurilor OECD. În luna februarie sunt programate decizii pentru aceste companii, după ce AMEPIP (o agenţie care a devenit cu adevărat funcţională abia spre finalul lui 2025, deşi există de mai bine de doi ani) va prezenta rezultatele analizelor sale. Este pentru prima oară, după mulţi ani, când există o acţiune coerentă, coordonată la nivelul guvernului, având ca unic scop analiza şi restructurarea companiilor de stat”, explică vicepremierul.

Oana Gheorghiu subliniază că statul trebuie să fie un acționar responsabil, nu un manager, iar conducerea companiilor trebuie să revină profesioniștilor. Statul ar trebui să intervină doar acolo unde este nevoie de servicii publice, interese strategice sau echilibru de piață, adăugând valoare reală pentru cetățeni.

În paralel, vicepremierul coordonează debirocratizarea și digitalizarea administrației, cu proiecte precum democratizarea semnăturii digitale și implementarea portofelului digital, menit să centralizeze documentele esențiale și să îmbunătățească controlul cetățenilor asupra propriilor date.

Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis că, în perioada următoare, vor fi lansate și alte inițiative menite să apropie cetățeanul de procesul decizional, urmând ca detaliile să fie comunicate la momentul potrivit.

Ea subliniază că nu există soluții miraculoase, dar România dispune de oportunități reale, precum fonduri europene pentru reformă și digitalizare, presiunea pozitivă a investitorilor și un mediu de afaceri profesionist. Succesul depinde de capacitatea tuturor de a colabora responsabil și constructiv. Gheorghiu promite să folosească mandatul pentru a avansa reforma statului, digitalizarea și simplificarea procedurilor, menționând contribuția echipei sale, inclusiv a Mădălinei Marcu, Andreei Semenescu, Speranței Munteanu, lui Cristian Bacanu și Vasile Tiple.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.