O șansă reală pentru România: bani europeni pentru irigații, după votul decisiv în Parlamentul European

O șansă reală pentru România: bani europeni pentru irigații, după votul decisiv în Parlamentul European

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 1 august 2025, 14:41

România ar putea primi fonduri europene pentru irigații, după ce un amendament propus de europarlamentarul Dan Motreanu a fost votat într-o comisie a Parlamentului European. Inițiativa vine în contextul problemelor tot mai mari cauzate de secetă.

România ar putea primi fonduri europene pentru irigații

Europarlamentarul Dan Motreanu a spus că a reușit să obțină un vot important în Parlamentul European: un amendament propus de el a fost aprobat în Comisia REGI și ar putea permite ca banii europeni să fie folosiți pentru sisteme de irigații, fie că e vorba de modernizări, fie de construcții noi.

El a explicat că acest lucru ar fi o șansă reală pentru țări ca România, care se confruntă deja cu probleme mari din cauza schimbărilor climatice. Dacă și Consiliul va fi de acord, regiunile afectate de secetă vor putea investi mai repede și mai eficient în infrastructura de apă.

„Este o oportunitate reală pentru țări ca România, care se confruntă deja cu efectele severe ale schimbărilor climatice. Dacă va fi acceptat și de Consiliu, acest amendament va da șansa regiunilor afectate de secetă să investească rapid și eficient în infrastructura de apă.”

Dan Motreanu
Dan Motreanu (SURSA FOTO: Facebook, Dan Motreanu)

Comisia Europeană spune că noile reguli, care sunt încă în discuție, includ și avantaje precum creșterea avansului la 30% și posibilitatea ca proiectele să fie finanțate în totalitate din fonduri europene. Parlamentul și Consiliul urmează să ia o decizie finală până la sfârșitul acestui an.

Despre Comisia pentru Dezvoltare Regională

Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) este o comisie permanentă a Parlamentului European. Această comisie este competentă în chestiuni privind:

  • funcționarea și dezvoltarea politicii Uniunii de dezvoltare regională și de coeziune, astfel cum este instituită prin tratate;
  • fondul european de dezvoltare regională, fondul de coeziune și celelalte instrumente de politică regională ale Uniunii Europene;
  • evaluarea efectelor celorlalte politici ale Uniunii Europene asupra coeziunii economice și sociale;
  • coordonarea instrumentelor structurale ale Uniunii Europene;
  • dimensiunea urbană a politicii de coeziune;
  • regiunile ultraperiferice și insulele, precum și cooperarea transfrontalieră și interregională;
  • relațiile cu Comitetul Regiunilor, organizațiile de cooperare interregională și autoritățile locale și regionale.

În esență, Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) se ocupă de chestiuni legate de politicile și fondurile Uniunii Europene care vizează reducerea disparităților economice și sociale între regiuni.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.