O altă epidemie lovește cu putere. Este dezastru în București. Măsuri urgente luate în Sectorul 6

O altă epidemie lovește cu putere. Este dezastru în București. Măsuri urgente luate în Sectorul 6
Publicat de Radu Andone la 29 septembrie 2021, 21:36

O altă epidemie lovește cu putere. Este dezastru în București. Autoritățile au decis să ia măsuri urgente. Este vorba de Sectorul 6 al Capitalei. Consecințele sunt extrem de grave în plan economic și social.

Este dezastru în București. Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în sectorul 6 al Capitalei, într-o exploatație non profesională. În aceste condiții, Centrul de Combatere a Bolilor al Municipiului București a luat mai multe măsuri.

Printre măsurile luate este și aceea că toate porcinele din localitate se vor ține închise în curți, , fără acces la pașunat sau bălți pentru a împiedică venirea în contact a porcinelor domestice cu animalele sălbatice și pentru a limita răspândirea bolii.

În plus, toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la porcinele din curtea proprie vor fi anunțate, fără întârziere medicului veterinar din cadrul DSVSA București, la numărul de telefon 0213480565. De asemenea, toate cazurile în care cadavrele de porcine sunt descoperite în locuri publice se anunță, fără întârziere, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București.

Cetățenii din București sunt obligați să respecte aceste măsuri

Până la clarificarea situației sub aspect epidemiologic din exploatația respectivă se interzice organizarea pe teritoriul municipiului București de piețe, târguri sau expoziții de păsări și animale. Trebuie menționat că o altă măsură prevede că toate indicațiile medicului veterinar de liberă din cadrul DSVSA București se respectă necondiționat.

Conform autorităților, cetățenii din București sunt obligați să respecte măsurile indicate în prezenta dispoziție. În sens contrar, aceștia vor fi amendați cu sume de până la 1.600 de lei, în privința persoanelor fizice și până la 8.500 de lei pentru persoane juridice.

Și primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, a scris, miercuri, pe Facebook că a aflat de existența focarului de pestă porcină.

“Am fost informat că în Sectorul 6 există un focar de pestă porcină. Am participat deja la o şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru de Situaţii de Urgenţă (CMBSU) în care am discutat şi am decis planul pentru eliminarea focarului. Poliţia Locală a Sectorului 6 şi Direcţia de Servicii Publice a Primăriei Sectorului 6 vor interveni mâine, conform planului adoptat azi, sub îndrumarea metodologică a Direcţiei Sanitare şi Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) pentru a elimina focarul de infecţie şi pericolul reprezentat de către acesta”, a scris Ciprian Ciucu, miercuri, pe Facebook.

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.