Numirea momentului! Cine e noul director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor
Numirea momentului în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Anunțul a fost făcut de Federaţia Sindicatelor din ANP. Potrivit sursei citate, Dan Halchin, actualul director al Penitenciarului Arad, a fost numit în funcția de director general al ANP.
Potrivit ultimelor informații transmise de Federația Sindicatelor ANP, comisarul șef de poliție penitenciară Dan Halchin, în vârstă de 42 de ani, actualul director al Penitenciarului Arad, a fost promovat pe data de 1 aprilie, în urma examenului organizat de Ministerul Justiției în perioada 29-30 martie 2021.
Potrivit sursei citate, ofițerul de poliție penitenciară a obținut nota 8.10, devenind astfel director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
Au existat mai mulți concurenți în cadrul examenului. Aceștia au fost Dan HALCHIN (director Penitenciarul Arad), Cătălin LUNCAȘU (director BAGR), Geo BURCU (director DPCT), Georgică ALEXEEV (director Penitenciarul Timișoara).
În ceea ce privește organizarea examenului, potrivit sursei citate, au existat două probe. Prima a fost interviul în cadrul căruia se prezintă și proiectul managerial referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere.
Cea de a doua probă a fost una practică și a avut ca scop evaluarea aptitudinilor manageriale, care constă în rezolvarea unei activități, a unei situații sau a unei succesiuni de activități ori situații întâlnite în mod curent sau care pot apărea în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere.
Atribuțiile unui director general al ANP
Atribuțiile postului de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt mult mai vaste. În primul rând, acesta conduce întreaga activitate a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și o reprezintă în raporturile cu Ministerul Justiției și cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte autorități, instituții publice și organizații centrale și locale, precum și cu persoane juridice și fizice din țară și din străinătate, în limita competențelor stabilite de ministerul justiției.
Totodată, directorul general este cel care emite decizii şi instrucţiuni în domeniul de activitate, precum și decizii şi instrucţiuni cu caracter normativ, pentru aplicarea în mod unitar în sistemul administrației penitenciare, a prevederilor privind obiectivele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
În același timp, acesta mai îndeplinește calitatea de ordonator secundar de credite, calitate care poate fi delegată în condițiile legii.
În ceea ce privește rezultatele obținue, potrivit sursei citate, toți candidații nemulțumiți pot contesta o notă, sau ambele, în termen de două zile după afișarea rezultatelor.
Comisia de Contestații analizează cererile și înregistrările audio-video a problemlor susținute de candidați, în termen de trei zile. În cazul în care au fost făcute erori, sau s-a găsit o soluționare diferită, contestația va fi admisă.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





