Numerarul va fi eliminat? Anunțul la care nimeni nu se aștepta. Elon Musk: Banii vor dispărea ca noțiune
SURSA FOTO: Dreamstime - Elon Musk
Elon Musk afirmă că evoluția inteligenței artificiale și a roboticii ar putea face banii irelevanți. Într-un viitor în care munca devine opțională, salariile și numerarul nu ar mai avea un rol central în economie.
Elon Musk susține că banii nu vor mai fi necesari într-o economie dominată de AI
Fondatorul SpaceX și Tesla, Elon Musk, a declarat într-un podcast că banii ar putea dispărea ca noțiune. Potrivit acestuia, într-o lume în care inteligența artificială și robotica pot satisface toate nevoile umane, banii nu mai sunt necesari ca mecanism de alocare a muncii sau resurselor.
Elon Musk a explicat că relevanța banilor scade dramatic atunci când oricine poate avea acces la bunuri și servicii fără costuri semnificative, transmite Fortune.
„Cred sincer că banii vor dispărea ca noțiune”, a declarat fondatorul SpaceX și Tesla într-un podcast.
„E puțin ciudat, dar într-un viitor în care oricine poate avea orice, nu mai ai nevoie de bani ca sistem de alocare a muncii. Dacă AI-ul și robotica ajung suficient de dezvoltate încât să satisfacă toate nevoile umane, atunci banii nu mai sunt necesari. Relevanța lor scade dramatic”, a continuat el.
Roboții ar putea înlocui complet munca umană, inclusiv în domenii esențiale
Musk a spus că, dacă roboții pot construi locuințe, produce alimente și fabrica bunuri la scară largă, salariile nu vor mai fi instrumentul prin care oamenii își asigură traiul. În această viziune, chiar și servicii precum educația sau sănătatea ar putea fi furnizate la costuri extrem de reduse.
Într-un astfel de scenariu, munca nu ar mai fi o necesitate economică, ci o alegere personală.
Pentru a descrie acest viitor, Elon Musk a făcut referire la seria The Culture a scriitorului Iain M. Banks. Romanele prezintă o societate utopică în care inteligența artificială gestionează resursele, iar oamenii pot trăi fără constrângeri economice.
Potrivit lui Musk, această lume imaginară oferă cea mai clară imagine a unei societăți în care banii nu mai au utilitate.

Musk a susținut anterior că munca va deveni un hobby
Afirmațiile recente se înscriu într-o linie mai veche de declarații ale miliardarului. Cu doi ani în urmă, el spunea că inteligența artificială va putea face totul și că munca umană va deveni, în esență, un hobby.
El consideră că progresele tehnologice rapide vor transforma radical relația dintre oameni și muncă.
Dispariția banilor ridică însă întrebări legate de accesul la resurse limitate
Deși viziunea descrisă este una optimistă, Elon Musk nu a oferit explicații clare despre modul în care ar fi gestionate resursele limitate. Probleme precum accesul la locuințe mai mari sau la zone mai bine cotate rămân neclare într-o societate fără bani.
Miliardarul nu a indicat un calendar precis pentru această transformare, dar a sugerat că schimbările ar putea avea loc într-un interval de 10 până la 20 de ani, perioadă în care munca ar putea deveni opțională pentru majoritatea oamenilor.
„În mai puțin de 20 de ani, poate chiar în 10 sau 15 ani, progresele în AI și robotică ne vor aduce în punctul în care munca va fi opțională”, a spus Musk.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





