Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, propus pentru ministrul Finanţelor, a declarat, joi, pentru Mediafax, că are ca prioritate‚ “continuarea acordului cu FMI, care reprezintă o necesitate pentru România”.

El a spus că nu vrea să prezinte alte priorităţi până nu se finalizează procedura de numirea a sa în funcţia de ministru al Finanţelor.

Membrii Colegiului Director al PDL au ales remanierea guvernamentală, cu 40 de voturi “pentru”, nouă dintre liderii democrat-liberali optând pentru depunerea mandatului, fiind înregistrate de asemenea 10 abţineri.

Premierul Emil Boc a anunţat oficial, joi, remanierea miniştrilor Adriean Videanu, Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Mihail Dumitru, Gabriel Sandu şi Radu Berceanu şi propunerile de înlocuitori ai acestora – Ion Ariton, Gheorghe Ialomiţianu, Ioan-Nelu Botiş, Valeriu Tabără, Valerian Vreme şi Anca Boagiu.

SURSA: Mediafax