Victor Ponta critică guvernul Bolojan pentru măsurile de austeritate

Victor Ponta a lansat, marți seară, critici dure la adresa guvernului condus de Ilie Bolojan, în cadrul emisiunii „60 de minute cu Dragoș Bistriceanu” de la România TV.

Fostul premier a atras atenția că măsurile luate pentru a acoperi deficitul bugetar masiv pun o povară prea mare pe umerii cetățeanului obișnuit, în timp ce cei de la conducere refuză să renunțe la privilegii și sinecuri, scrie romaniatv.net.

”Nu au interes să renunțe la sinecuri. (…) Ne pun pe noi să plătim”, a spus fostul premier

Victor Ponta
SURSA FOTO: Inquam Photos, Tudor Pana

Clientela politică – o problemă majoră a României

Ponta a subliniat că adevărata problemă a României o reprezintă „clientela politică”, iar guvernul preferă să mențină acest sistem în detrimentul interesului public, de frică să nu-și piardă influența atât în partide, cât și în structurile administrative.

Întrebat dacă există riscul unor noi majorări de taxe, Victor Ponta a avertizat că, cel mai probabil, guvernul va reveni la finalul anului cu astfel de măsuri.

”Probabil că în decembrie vor veni și vor spune ‘nu e destul, mai tăiem’. Și de unde să taie? De la noi!”.

În plus, fostul premier a criticat dur politica guvernamentală față de mediul de afaceri românesc, acuzând că firmele autohtone sunt supravegheate excesiv și controlate des, în timp ce companiile străine beneficiază de o atitudine mai indulgentă. Această situație, potrivit lui Ponta, afectează grav antreprenoriatul local și competitivitatea economiei.

”Dacă ești firmă de la noi, vin toți în control. Dacă ești firmă străină, nu vine nimeni”, a argumentat acesta.

BNR anunță creștere semnificativă a inflației în 2025

În aceeași zi, Banca Națională a României a anunțat o creștere semnificativă a inflației, estimată să atingă 9,7% în trimestrul al treilea al anului 2025, de aproape două ori mai mult față de finalul anului precedent.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a explicat că această evoluție este legată de un deficit al cererii agregate și de așteptările negative privind creșterea economică.