Liderii social-democrați continuă să aducă inițiative legislative în Parlament, în paralel cu conflictul politic deschis pe care îl au cu premierul Ilie Bolojan. După ce senatorul Daniel Zamfir a depus o lege pentru prelungirea plafonării adaosului la produsele de bază, deputatul Alexandru-Mihai Ghigiu, împreună cu președintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, au înregistrat un nou proiect. Acesta vizează corectarea măsurii Guvernului privind plata cu ora a profesorilor, măsură care, susțin inițiatorii, a dus la dezechilibre majore în școli.
Mihai Alexandru Ghigiu: Copiii nu trebuie să plătească prețul unui sistem mutilat
Deputatul PSD Alexandru-Mihai Ghigiu a explicat în postarea sa publică faptul că actuala criză din educație este „mai gravă ca niciodată”. El a atras atenția că doar în București rămân neacoperite peste 2.000 de ore de predare, iar la nivel național fenomenul este la fel de prezent.
Deputatul a explicat că absențele din orar înseamnă, în practică, lipsa accesului elevilor la ore fundamentale. El a precizat că numeroase clase rămân fără profesori de matematică, fizică sau limba română, discipline considerate esențiale pentru formarea de bază.
În lipsa acestor ore, copiii ar acumula lacune greu de recuperat și ar învăța fragmentat. Parlamentarul a atras atenția că, pe termen lung, aceste goluri se reflectă în rezultate mai slabe la examene și în șanse mai reduse de continuare a studiilor.

„Copiii nu trebuie să plătească prețul unui sistem mutilat!”, a transmis deputatul.
Ghigiu a subliniat că, prin lipsa profesorilor, mulți elevi pierd șanse reale de a învăța discipline cheie, ceea ce afectează direct calitatea educației.
„Criza din educație este mai gravă ca niciodată, iar cifrele vorbesc de la sine. Spre exemplu, în București, peste 2.000 de ore de predare rămân neacoperite, iar la nivel național situația este la fel de alarmantă. Aceste goluri din sistem lasă elevii fără acces la educația de care au nevoie.
Cauza principală a acestei crize este scăderea drastică a tarifului pentru orele în regim de plată cu ora”, a scris deputatul PSD.
Ghigiu explică de ce refuză profesorii să mai predea ore suplimentare
Parlamentarul a precizat că una dintre cauzele principale ale crizei este scăderea tarifului pentru plata cu ora. El a arătat că această decizie a determinat cadrele didactice să demisioneze sau să refuze preluarea orelor rămase libere.
„Această măsură a dus la demisii și la refuzul profesorilor de a prelua orele neacoperite. Copiii noștri sunt cei care suferă cel mai mult, fiind privați de ore la discipline fundamentale – Matematică, Fizică și Limba română”, a scris Ghigiu.
Deputatul a adăugat că elevii sunt cei care suferă cel mai mult, în special la materiile de bază – Matematică, Fizică și Limba română. În opinia sa, reducerea bugetară a fost gândită strict din perspectivă contabilă, fără a lua în considerare impactul social. „
„Nu putem accepta ca educația să fie sacrificată, iar copiii să fie lipsiți de o educație de calitate dintr-un calcul pur contabil al prim-ministrului Bolojan”, a mai afirmat el.
Amendamentele depuse de deputatul Ghigiu pentru corectarea situației din educație
Pentru a corecta efectele măsurii guvernamentale, Ghigiu a anunțat că, împreună cu Adrian Solomon, a depus în Parlament amendamente dedicate profesorilor. Proiectul prevede introducerea unei compensații echitabile pentru orele în regim de plată cu ora, astfel încât personalul didactic să fie stimulat să rămână în sistem.
În plus, inițiativa urmărește să atragă noi cadre didactice către învățământ. Un alt punct menționat de deputat se referă la sprijinirea elevilor cu rezultate excepționale.
„Amendamentele vizează introducerea unei compensații echitabile pentru orele în regim de plată cu ora și stimularea atragerii de noi profesori în sistem. De asemenea, am propus reintroducerea burselor de excelență olimpică pentru elevii care ne fac mândri la olimpiadele naționale și internaționale”, a subliniat acesta.
Ghigiu a făcut apel la colaborare între toate partidele
În mesajul său, Ghigiu a făcut apel la colaborare între toate partidele parlamentare. El a transmis că doar prin sprijin comun pot fi eliminate „absurditățile din sistem”.
„Educația nu trebuie mutilată, iar fiecare oră pierdută înseamnă o șansă mai puțin pentru un copil. Am încredere că toți colegii deputați, indiferent de partidul din care fac parte, înțeleg importanța acestor măsuri și că, împreună, putem schimba aceste absurdități din sistem!”, a scris deputatul.
Totodată, acesta a subliniat că la nivel guvernamental trebuie schimbată perspectiva asupra educației. În opinia sa, sistemul școlar nu trebuie privit drept o povară financiară, ci o investiție în viitor.
„La Palatul Victoria trebuie să se înțeleagă că educația NU este o cheltuială, ci o investiție”, a punctat Alexandru-Mihai Ghigiu. El a avertizat că fiecare oră pierdută înseamnă o șansă ratată pentru un copil.