Se fac ultimele pregătiri pentru începerea şcolii în bune condiţii şi în siguranţă, în contextul valului 4 al pandemiei care afectează deja România.

Reprezentanţii Partidului Social Democrat anunţă că au obţinut o mare victorie, reuşind să determine Guvernul să asigure testarea periodică a elevilor în şcoli.

După mai multe luni de apeluri repetate din partea PSD, miniștrii Educației și Sănătății au anunțat că elevii şi profesorii vor fi testaţi în unităţile de învăţământ, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PSD.

Social-democraţii insistă, cu această ocazie, pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu la educație.

Postarea integrală a Partidului Social Democrat

“PSD a reușit să determine Guvernul să asigure testare elevilor la școală

PSD a obținut azi o victorie importantă în privința organizării testării periodice pentru COVID-19 a elevilor, care va permite menținerea școlilor deschise și asigurarea accesului egal la educație pentru toți copiii din România!

După mai multe luni de apeluri repetate din partea PSD, miniștrii Educației și Sănătății au anunțat, printre altele, că vor agrea o procedură de testare a elevilor și profesorilor în unitățile de învățământ!

PSD consideră că această măsură este benefică atât pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu la educație, cât și pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19!

#SustinemEducatia”

Sorin Cîmpeanu: Şcolile vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cimpeanu, a oferit, vineri, noi detalii despre cum vor începe cursurile în România în luna septembrie.

“Practic, toţi participanţii la această discuţie au agreat că şcolile trebuie să se deschidă primele şi să se închidă ultimele. Din această perspectivă, am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie.

Peste pragul de 6 la mie sigur că apar o serie de condiţii, aceste condiţii nu vor dezavantaja persoanele vaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta de peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidenţă beneficii din această perspectivă pentru elevii şi profesorii care sunt vaccinaţi.

Peste pragul de la 6 mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcţie de vârstă, în funcţie de specificul activităţii, iar la carantină, sigur că da, se opreşte întreaga activitate. Eu personal îndrăznesc să sper că nu vom ajunge la pragul de 6 la mie, deci vom putea menţine toate şcolile deschise”, a declarat ministrul Educaţiei, potrivit Agerpres.

Ce se întâmplă cu profesorii nevaccinaţi şi care nici nu se testează regulat?

Profesorii neimunizaţi care nu se testează regulat, la un interval de 72 de ore, nu vor mai putea preda fizic în şcoală şi că vor trebui “să se odihnească puţin” în cazul în care incidenţa cazurilor de COVID-19 va depăşi pragul de 6 la mie. Sorin Cîmpeanu a precizat clar că nu este vorba despre concedieri.

“Este vorba de acces nediscriminatoriu în şcoli până la pragul de şase la mie, iar peste pragul de şase la mie pentru acei colegi profesori care au avut posibilitatea să se vaccineze şi nu s-au vaccinat, precum şi pentru acei colegi profesori care nu au trecut prin boală şi nici nu s-au vaccinat va exista posibilitatea testării la fiecare 72 de ore, trei zile.

Dacă nici nu s-au vaccinat, dacă nici nu doresc să fie testaţi – testarea fiind asigurată de către DSP, având posibilitatea, sigur, şi testare în regim privat, doar că nu avem în vedere decontarea acestor cheltuieli, atâta vreme cât există posibilitatea de testare prin Direcţiile de Sănătate Publică – sigur că în această situaţie va trebui să nu mai oferim avantajul posibilităţii de predare fizică a acelor colegi care, repet, au posibilitatea să se vaccineze şi nu s-au vaccinat, nici nu au trecut prin boală şi nici nu prezintă teste regulat, la fiecare 72 de ore”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă profesorii vor fi concediaţi în astfel de situaţii, Cîmpeanu a replicat: “Nu concediaţi. Până la coborârea ratei de infectare sub şase la mie să se odihnească puţin”.