Potrivit documentului publicat de Ministerul Economiei, dezvoltatorii vor fi obligaţi să îi informeze pe potenţialii cumpărători cu privire la dotările, finisajele şi echipamentele incluse în livrarea standard a locuinţelor noi, precum şi la eventualele îmbunătăţiri disponibile la cererea cumpărătorului.

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să informeze complet cumpărătorii

Nerespectarea acestor obligaţii poate atrage sancţiuni contravenţionale cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor vor fi realizate de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Proiectul de act normativ reglementează explicit obligaţiile dezvoltatorilor imobiliari înainte de semnarea promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare, în scopul informării corecte şi complete a consumatorilor cu privire la toate caracteristicile esenţiale ale unităţilor locative noi.

Iniţiatorul hotărârii arată că măsura urmăreşte prevenirea şi limitarea prejudicierii consumatorilor, prin obligarea operatorilor economici din sectorul imobiliar să asigure o informare completă, corectă şi precisă asupra tuturor elementelor legate de dotările şi materialele utilizate la edificarea construcţiilor care fac obiectul contractelor. Astfel, consumatorii vor putea lua decizia de achiziţie în deplină cunoştinţă de cauză.

„Pentru prevenirea şi limitarea prejudicierii consumatorilor, operatorii economici din sectorul dezvoltatorilor imobiliari pot pune în vânzare unităţi locative noi, cu obligaţia de a asigura informarea persoanelor fizice în calitate de consumatori, în mod complet, corect şi precis cu privire la elementele referitoare la toate dotările şi materialele utilizate pentru edificarea construcţiilor ce fac obiectul contractelor, astfel încât consumatorii să ia decizia de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză”, prevede proiectul de hotărâre.

chei apartament, chirie
SURSA FOTO: Dreamstime/Chei apartament

Dezvoltatorii imobiliari vor avea obligaţia de a întocmi o fişă de informare

În acest sens, dezvoltatorii imobiliari vor avea obligaţia de a întocmi o fişă de informare, care va face parte integrantă din contractul de rezervare, antecontractul de vânzare-cumpărare sau contractul de vânzare-cumpărare, respectiv primul document juridic semnat de ambele părţi. Această fişă va cuprinde lista dotărilor, finisajelor şi echipamentelor incluse în livrarea standard a unităţii locative, precum şi opţiunile suplimentare sau îmbunătăţirile disponibile la cererea cumpărătorului.

Documentul va detalia elemente precum numărul şi tipul prizelor şi întrerupătoarelor, tipul tâmplăriei, obiectele sanitare montate, tipul pardoselilor şi al faianţei, aparatele de încălzire şi răcire, sistemul de ventilaţie şi corpurile de iluminat instalate. De asemenea, fişa de informare va conţine specificaţiile principale ale materialelor utilizate la structura de rezistenţă, instalaţii, tâmplărie, finisaje interioare şi exterioare, precum şi denumirea furnizorilor şi producătorilor principali ai materialelor, echipamentelor şi produselor de construcţii folosite. Totodată, va exista o trimitere clară la documentaţia tehnică ce a stat la baza autorizaţiei de construire, emisă conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Dezvoltatorul va trebui să se asigure că persoana care cumpără a primit şi a acceptat toate informaţiile incluse în fişa de informare

Înainte de semnarea oricărui document contractual, dezvoltatorul va trebui să se asigure că persoana care cumpără a primit şi a acceptat toate informaţiile incluse în fişa de informare. Autorităţile justifică demersul legislativ prin necesitatea creşterii transparenţei în relaţia contractuală dintre dezvoltatori şi consumatori, prevenirii practicilor comerciale incorecte, consolidării încrederii în piaţa imobiliară şi reducerii numărului de litigii şi reclamaţii legate de calitatea construcţiilor şi garanţiile aferente.

Prin adoptarea acestui act normativ se urmăreşte instituirea unei obligaţii legale clare pentru dezvoltatorii imobiliari de a informa consumatorii, anterior semnării promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare, cu privire la toate caracteristicile esenţiale ale locuinţelor oferite, astfel încât decizia de achiziţie să fie fundamentată pe informaţii reale şi verificabile.