Noi informații despre camionul blocat în Pasajul Unirii! Șoferul a fost amendat

Totodată, reprezentanții Primăriei Sectorului 4 din Capitală au transmis că șoferul camionului nu ar fi respectat regulile de circulație. Potrivit polițiștilor sosiți la fața locului, măsurătorile camionului au arătat o înălțime de 3,72 m, în ciuda faptului că talonul vehiculului arată o înălțime de 3,39 m.

„În pofida echipajului de poliție locală prezent la fața locului, a sistemelor de presemnalizare activate, a indicatoarelor și a marcajelor rutiere, în cursul zilei de astăzi, 12.01.a.c, încă un șofer nu a respectat regulile de circulație și a intrat în Pasajul Unirii, conducând un vehicul cu o înălțime mai mare decât cea maxim admisă.

Potrivit polițiștilor sosiți la fața locului, deși în talonul vehiculului este trecută înălțimea de 3,39 m, în realitate, măsurătorile au arătat o înălțime de 3,72 m, rezultată ca urmare a modificării caroseriei”, este scris în comunicat.

Potrivit autorităților, toate incidentele ce au avut loc până acum în interiorul pasajului rutier au avut la bază ignorarea și nerespectarea regulilor de circulație.

Primăria Sectorului 4 va elabora măsuri suplimentare de protecție și semnalizare

Primăria Sectorului 4, în colaborare cu Poliția Rutieră și cu Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București va elabora, până la sfârșitul săptămânii viitoare, măsuri suplimentare de protecție și semnalizare la intrările în Pasajul Unirii.

Amintim că informațiilor au apărut după ce un camion a rămas blocat joi în interiorul Pasajului Unirii, din Capitală, traficul fiind restricționat pe banda 1 de circulație, potrivit Brigăzii Rutiere.

Șoferul camionului a fost amendat de către oamenii legii

De asemenea, șoferul camionului care a rămas blocat joi dimineața în Pasajul Unirii din Capitală a fost amendat. Mai mult, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare al mașinii și au retras plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că autoutilitara avea efectuate modificări constructive neomologate, iar suprastructura metalică depășea dimensiunile vehiculului.

În acest context, șoferul a fost amendat cu 870 de lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare și retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, fiind eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.