Nigeria vrea să își schimbe numele. Ce variante au fost propuse

Nigeria vrea să își schimbe numele. Ce variante au fost propuse
Publicat de Valentina Drăgoi la 4 iunie 2021, 20:25
Din cuprinsul articolului

Situație fără precedent într-o țară cu peste 200 de milioane de locuitori. Este vorba despre Nigeria, unde se dezbate o propunere a mai puțin obișnuită făcută de un consultant fiscal parlamentarilor. Mai exact, se dorește schimbarea numelui țării.

Adeleye Jokotoye, un consultant fiscal, a propus în timpul unei audieri la Lagos ca ţara sa, Nigeria, să-şi schimbe numele. Totodată, el a și explicat motivul pentru care dorește această schimbare.

Potrivit acestuia, numele de Nigeria a fost impus de foștii stăpâni coloniali, la sfârșitul secolului 19. Numele provine din denumirea râului Niger, care intră în țară din nord-vest și curge până în Delta Nigerului, unde se varsă în oceanul Atlantic.

În același timp, consultantul fiscal a venit și cu o propunere în acest sens. El susține că țara ar trebui să se numească Republica Africană Unită, pentru a reflecta sutele de grupuri etnice din țară, iar acest nume a provocat interes mare şi dezbateri intense în mediul online.

Cetățenii țării s-au implicat și ei activ în acest proces și susțin că propunerea făcută  de  Jokotoye este o glumă, presupusul nume al țării find asemănat cu statele bogate precum SUA, Regatul Unit, sau Emiratele Arabe Unite.

Ce nume ar putea să aibă Nigeria

De cealaltă parte, alți cetățeni le-au recomandat parlamentarilor să uite de schimbarea numelui și să se concentreze pe probleme mai presante cu care se confruntă ţara precum infrastructură, spitale, alimentare cu energie, securitate, scrie BBC.

Totodată, Adeleye Jokotoye a mai venit și cu o a doua variantă în cazul în care cetățenii nu vor fi prea încântați. Acesta a propus ca țara să se numească Republica Unită Alkebulan (UAR), care se traduce Republica Unită Mama Umanității.

În același timp, pe lângă modificarea numelui țării, Jokotoye a făcut și alte sugestii parlamentarilor privind modificarea stucturii de guvernare, dar și modificări la colectarea taxelor, însă acestea nu s-au bucurat de același succes la public.

De menționat este faptul că, în următoarele săptămâni, parlamentarii nigerieni urmează să analizeze și restul sugestiilor primite de la cetățeni. Amintim faptul că Nigeria este cel mai populat stat din Africa și are o populaţie de 211 milioane locuitori.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.