Potrivit explicațiilor oferite de Nicușor Dan pe Facebook, reprezentanții companiilor americane și-au exprimat dorința de a continua investițiile în România și au subliniat că există premise solide pentru consolidarea relației economice bilaterale în anii următori.

Nicușor Dan a abordat mai multe teme esențiale

În cadrul întâlnirii au fost abordate teme esențiale, precum asigurarea predictibilității și stabilității cadrului economic, cooperarea în domeniul energiei, al materiilor prime critice și al sănătății. De asemenea, discuțiile au vizat transformările prin care trece industria IT din România, fiind evidențiate modalitățile prin care țara noastră își poate consolida relevanța prin atragerea de investiții americane.

Nicușor Dan a transmis reprezentanților mediului de afaceri din SUA că există deschidere totală pentru valorificarea oportunităților de afaceri, subliniind poziția strategică a României la intersecția unor importante rute energetice și comerciale globale.

„Am avut ieri o discuție cu liderii marilor companii americane, reunite sub umbrela Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). Mesajul companiilor americane este că își doresc să investească în continuare în țara noastră și că există premise puternice ca relația economică bilaterală să se întărească în anii următori.

Am abordat teme esențiale precum asigurarea predictibilității și stabilității cadrului economic, cooperarea în domeniul energiei, al materiilor prime critice și al sănătății. Am vorbit și despre transformările prin care trece industria IT din România și am punctat modalitățile prin care țara noastră își poate consolida relevanța prin atragerea de investiții americane. Le-am transmis companiilor americane că există toată deschiderea din partea noastră pentru a valorifica orice oportunități de afaceri având în vedere că România este la intersecția unor importante rute energetice și comerciale globale”, a scris el pe Facebook.

Postarea poate fi vizualizată aici.

Nicușor Dan participă joi la o reuniune informală a Consiliului European, convocată de președintele António Costa

De asemenea, Nicușor Dan participă joi la o reuniune informală a Consiliului European, convocată de președintele António Costa, la Castelul Alden Biesen din Regatul Belgiei. În cadrul întâlnirii, șeful statului va susține consolidarea Pieței Unice, atragerea de investiții, acordarea unor perioade de tranziție mai lungi pentru implementarea politicilor de mediu, precum și întărirea Uniunii Energiei printr-o interconectare mai eficientă a rețelelor energetice europene.

Potrivit Administrației Prezidențiale, tema centrală a reuniunii este o dezbatere amplă între liderii europeni privind modalitățile prin care poate fi generată mai multă prosperitate, bunăstare și servicii de calitate pentru cetățeni, în contextul global actual, marcat de transformări profunde. Pe agenda discuțiilor se află consolidarea Pieței Unice și creșterea competitivității Uniunii Europene, considerate principalele soluții, alături de întărirea industriei europene, construirea autonomiei strategice a UE, reducerea birocrației și a barierelor naționale, simplificarea legislației și stimularea investițiilor și inovației pentru dezvoltarea economiilor europene.

În pregătirea reuniunii, șeful statului a transmis adrese urgente și a solicitat puncte de vedere de la instituțiile cu responsabilități în domeniul afacerilor europene, pentru a contura o poziție coerentă a României privind prioritățile de acțiune la nivelul UE în perioada următoare. În această săptămână, la Administrația Prezidențială au avut loc discuții aplicate cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Economiei, Irineu Darău, precum și cu reprezentanți ai Ministerului Energiei, Ministerului Afacerilor Externe și Băncii Naționale a României. Astfel de întâlniri pentru pregătirea Consiliilor Europene pe teme economice vor avea un caracter permanent.

„Consolidarea Pieţei Unice şi creşterea competitivităţii Uniunii Europene sunt principalele soluţii aflate pe masa discuţiilor. Din această perspectivă, agenda va cuprinde teme precum întărirea industriei europene şi construirea autonomiei strategice a UE, reducerea birocraţiei şi a barierelor naţionale, simplificarea legislaţiei, dar şi încurajarea investiţiilor şi a inovaţiilor pentru a dezvolta economiile europene”, arată comunicatul oficial al Administrației Prezidențiale.

Nicușor Dan
SURSA FOTO: Inquam Photos / Tudor Pana – Nicușor Dan

Șeful statului va promova interesele țării în materie de dezvoltare economică și competitivitate

În cadrul reuniunii din 12 februarie, Nicușor Dan va promova interesele țării în materie de dezvoltare economică și competitivitate, obiective care, potrivit viziunii sale, pot fi atinse doar printr-o Piață Unică pe deplin integrată și funcțională. În negocieri, Nicușor Dan va pleda pentru consolidarea Pieței Unice, atragerea de investiții și valorificarea noilor oportunități comerciale generate de acordurile recent semnate de Uniunea Europeană, care pot deschide noi perspective economice pentru România.

Totodată, șeful statului susține simplificarea procedurilor administrative pentru mediul de afaceri, în vederea facilitării creșterii investițiilor și a extinderii companiilor românești pe piețele europene. România va promova și soluții integrate pentru reducerea dependențelor strategice, prin identificarea de parteneriate internaționale, în special în domeniul materiilor prime critice. În domeniul energiei, șeful statului consideră că reducerea costurilor pentru cetățeni și companii poate fi realizată prin consolidarea Uniunii Energiei și printr-o mai bună interconectare a rețelelor energetice europene.

Nicușor Dan va solicita perioade de tranziție mai lungi pentru aplicarea politicilor de mediu

De asemenea, Nicușor Dan va solicita perioade de tranziție mai lungi pentru aplicarea politicilor de mediu, astfel încât acestea să fie sustenabile și să nu afecteze negativ economia României. În ceea ce privește Cadrul Financiar Multianual 2028–2034, șeful statului sprijină o alocare substanțială pentru creșterea competitivității, dar susține că trebuie avute în vedere și criterii geografice, pentru reducerea decalajelor economice dintre statele membre.

Conform programului oficial, la ora 10.15, Nicușor Dan va participa la o reuniune de coordonare pe tema pieței interne și a competitivității, organizată în marja întâlnirii informale a liderilor europeni. La această reuniune vor lua parte, alături de Nicușor Dan, lideri din Republica Italiană, Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croația, Republica Cehă, Ungaria, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Țărilor de Jos, Republica Polonă, Republica Slovacă și Regatul Danemarcei, precum și președintele Comisiei Europene. La ora 11.30, șeful statului va participa la reuniunea informală a liderilor din cadrul Consiliului European, desfășurată la Castelul Alden-Biesen din Regatul Belgiei.