Nicolae Ciucă și-a dat demisia. Mutare surpriză pe scena politică: Rămân un liberal convins

Nicolae Ciucă și-a dat demisia. Mutare surpriză pe scena politică: Rămân un liberal convins

SURSA FOTO: Facebook, Nicolae Ciucă - Nicolae Ciucă

Publicat de Cristina Pastia la 5 februarie 2025, 17:43

Miercuri, pe 5 februarie, Nicolae Ciucă și-a anunțat hotărârea de a demisiona din funcția de senator în Parlamentul României. Acesta a mai precizat că, din respect pentru colegii săi liberali, anterior, a comunicat decizia conducerii PNL.

Nicolae Ciucă demisionează din funcția de senator

Nicolae Ciucă a spus că și-ar dori ca gestul său să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că a ajuns în funcția respectivă datorită susținerii Partidului Național Liberal.

El a subliniat că rămâne un liberal convins, ferm plasat în zona de centru-dreapta, și că va susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru al PNL.

„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României.

Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal.

Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine!

Vă rămân profund îndatorat!”, este mesajul transmis de Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Cel mai slab rezultat la alegerile prezidențiale

Anul trecut, în calitate de președinte al PNL, Nicolae Ciucă a obținut la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie cel mai slab rezultat din istoria partidului. În acea primă rundă a prezidențialelor, care a fost ulterior anulată de Curtea Constituțională a României, Ciucă s-a clasat pe locul 5, obținând mai puține voturi decât fostul lider liberal Radu Câmpeanu în „Duminica orbului” din 20 mai 1990.

Ciucă a obținut 8,78% din voturi, adică 811.952 de voturi exprimate, după numărarea tuturor proceselor verbale.

În urma acestui rezultat dezamăgitor, Ciucă a demisionat din funcția de președinte al PNL, la doar doi ani după ce fusese ales în această poziție.

De asemenea, Nicolae Ciucă a ocupat funcția de premier al României între 2021 și 2023 și a fost ministru al Apărării în perioada 2019-2020. De asemenea, el este general în retragere și a fost Șef al Statului Major al Apărării între 2015 și 2019.

Ciucă era senator în Parlamentul României, aflat la al doilea său mandat.

Informații articol
Despre autor
Cristina Pastia

Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.