Birourile Parlamentare au respins propunerea de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis

Birourile Parlamentare au respins propunerea de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis

SURSA FOTO: Dreamstime- Klaus Iohannis

Publicat de Alexandra Iana la 5 februarie 2025, 15:24

Birourile Parlamentare Reunite ale Parlamentului au respins propunerea de suspendare din funcție a președintelui României, Klaus Iohannis. Aceasta reprezenta a doua cerere depusă în Parlament de către formațiunea POT, după ce prima a fost respinsă la vot în weekendul trecut.

Propunerea de suspendare din funcție a președintelui României a fost respinsă

Propunerea de suspendare din funcție a președintelui României a fost respinsă de Birourile Parlamentare Reunite ale Parlamentului. Aceasta se afla pe agenda ședinței de miercuri a Birourilor Permanente Reunite. Este a doua cerere depusă în Parlament, prima fiind respinsă la vot în weekendul trecut.

Doi parlamentari care au părăsit grupul S.O.S România, Alexandrin Moiseev și Ștefan Alexandru Băișanu, și-au retras semnăturile de pe propunerea de suspendare. POT a anunțat că a strâns din nou toate semnăturile, inclusiv de la POT AUR, S.O.S România și USR.

POT a depus cererea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis

Pe ordinea de zi a ședinței Birourilor Permanente Reunite, care a avut loc la ora 13:30, se afla propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României, depusă de POT, și care include semnături din partea POT, AUR și S.O.S România.

Este a doua încercare a POT de a obține aprobarea acestei solicitări în cadrul Birourilor Permanente Reunite, după ce aceasta a fost respinsă în ședința de sâmbătă a conducerii celor două Camere.

În plus, conducerea celor două Camere va analiza și informările primite de la deputații Alexandrin Moiseev și Ștefan Alexandru Băișanu, care și-au anunțat luni retragerea din grupul parlamentar S.O.S România, precizând că își retrag semnăturile de pe propunerea de suspendare a președintelui.

Pe agenda ședinței s-a aflat și dezbaterea Proiectului Legii Bugetului de Stat și al Proiectului Legii Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru anul 2025. POT a anunțat luni că a depus din nou semnăturile POT, AUR și S.O.S România, simultan atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, pentru suspendarea lui Klaus Iohannis.

Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au respins, în ședința de sâmbătă seară, supunerea la vot în plenul Parlamentului a solicitării POT de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.

”Știu că această suspendare ar trece și că inclusiv parlamentarii lor ar vota pentru, altfel ar fi lăsat-o să ajungă la vot,” a afirmat liderul POT, Anamaria Gavrilă.

Liderul AUR, George Simion, a declarat, la rândul său, că „parlamentarii «puterii» iau procedurile parlamentare în derâdere: nu vor să pună la vot suspendarea lui Iohannis: 16 voturi contra, 8 pentru.”

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.