Nicolae Ciucă a declarat duminică, 26 mai, că diaspora este „cel mai mare investitor” în România, dar şi a treia sursă de bani contabilizaţi alături de fondurile europene şi investiţiile străine directe.

Nicolae Ciucă a făcut mai multe declarații despre diaspora

Șeful PNL spune că a diaspora a trimis în România, în 2022, aceeaşi sumă cu fondurile europene, aproximativ 11 miliarde.

El spune și că sunt trei segmente în sumele pe care România le-a primit şi le-a investit. Este vorba despre următoarele:

  • fondurile europene;
  • investiții străine;
  • banii sosiți din diaspora.

Totodată, liberalul spune că țara noastră a primit 95 de miliarde de euro din fonduri europene.

„Cel mai mare investitor, de altfel, în România ştii cine este? Diaspora. Diaspora trimite în România, mă refer la 2022, aceeaşi sumă cu fondurile europene, aproximativ 11 miliarde. Dacă este să facem un calcul al sumelor pe care România le-a primit şi le-a investit, sunt trei segmente: primul segment este segmentul fondurilor europene, iar la fonduri europene aţi văzut că sunt extremiştii şi populiştii care spun ‘domnule, România mai mult dă la Uniunea Europeană decât primeşte’. Absolut fals! România a primit 95 de miliarde de euro şi am plătit contribuţia noastră la Uniunea Europeană 1% din PIB, adică 30 de miliarde. Pe sold, în ţară au rămas 65 de miliarde de euro. Celălalt segment de unde primim bani sunt investiţiile străine directe”, a declarat Ciucă.

Nicolae Ciucă
SURSA FOTO: Facebook, Nicolae Ionel Ciucă

Investiţiile străine directe în România, în prezent, au atins 115 miliarde de euro

Șeful PNL a spus apoi că investiţiile străine directe în România au atins, în momentul de față, 115 miliarde de euro.

Cu privire la banii sosiți din diaspora, el spune că suma a atins proporții impresionante.

„65 cu 115 – 180 de miliarde. A treia sursă de bani cu finalitate în România – din diaspora. (…) Despre asta este vorba şi pentru asta avem nevoie să avem înţelepciunea necesară pentru stabilitate politică şi să lăsăm deoparte toate aceste încercări de fracturare în interiorul societăţii. Trebuie să rămânem uniţi ca societate. În situaţii de criză, România şi românii tot timpul au ştiut să se unească. Atunci când am fost dezbinaţi, am pierdut”, a conchis Ciucă.

Nicolae Ciucă a fost prezent duminică, 26 mai, în judeţul Olt. El a participat la manifestări de susţinere a candidaţilor liberali şi la întâlniri cu alegătorii din localităţile Izbiceni, Ianca, Brastavăţu, Deveselu, Osica de Sus şi din municipiul Slatina.

Au sosit mai multe mesaje de Ziua Românilor de Pretutindeni

Amintim că au sosit mai multe mesaje de Ziua Românilor de Pretutindeni. De exemplu, Klaus Iohannis a vorbit despre felul în care diaspora a devenit mai puternică și despre solidaritatea arătată refugiaților ucraineni care fug din calea războiului.

„Împreună am schimbat felul în care instituțiile statului îi privesc pe cei aflați departe de țară. Acum, autoritățile înțeleg mai bine cum poate fi transformată plecarea la muncă sau la studii în străinătate dintr-o pierdere pentru România, într-o oportunitate care nu trebuie irosită. Experiența cu care concetățenii noștri se reîntorc în țară și implicarea românilor în comunitățile în care trăiesc sunt astăzi puse în valoare prin politici publice dedicate cum ar fi: măsuri menite să îi ajute pe copiii rămași în țară, să apere drepturile lucrătorilor sezonieri în țările gazdă, să echivaleze cu celeritate diplomele pentru studenți sau să îi reîncadreze pe piața muncii pe cei care doresc să revină în țară”, a spus Iohannis.

Din anul 2015, ultima duminică din luna mai este o zi dedicată românilor care trăiesc în afara granițelor.