La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria, principalele subiecte de discuție au fost: domeniul fiscal, sistemul de învățământ, domeniul debirocratizării, infrastructuri, gestionarea crizei energetice, plus soluții de protejare a populaţiei şi mediului de afaceri împotriva epidemiei de COVID-19.

Nicolae Ciucă: Guvernul va continua să susţină trendul de redresare economică post-pandemie

Referitor la soluționarea crizei actuale din sistemul sanitar, prim-ministrul a declarat că importante sunt: protejarea sănătăţii populației, menţinerea activităţilor economice şi păstrarea locurilor de muncă. Aplicarea normelor de protecţie sanitară şi vaccinarea împotriva COVID-19 rămân în continuare soluţiile recomandate de specialiştii medicali pentru protejarea sănătăţii publice.

„Guvernul României va continua, prin măsuri active, să susţină trendul de redresare economică post-pandemie început în cursul anului trecut. Abordarea integrată în gestionarea efectelor pandemiei, cu măsuri atât în plan economic, cât şi social, care au reprezentat 3,6% din PIB în 2020 şi 1,4% din PIB în 2021, şi-au dovedit beneficiile. Consultările începute cu mediul economic ne oferă în plus perspectiva pieţei şi soluţii concrete la dificultăţile întâmpinate în economia reală”, a spus Nicolae Ciucă, conform unui comunicat de presă.

Nicolae Ciucă: Avem ocazia să modernizăm România după modelul statelor dezvoltate economic

De asemenea, prim-ministrul a vorbit și despre importanţa invitării României de a adera la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, care oferă mediului de afaceri din ţara noastră perspectiva unor investiţii de amploare. Trebuie reaminti că țările membre OCDE deţin 90% din ponderea investiţiilor străine directe la nivel global şi 70% din producţia şi comerţul mondial.

„Viziunea noastră este de a integra reformele şi investiţiile din PNRR cu oportunităţile şi standardele pe care aderarea la OCDE le reprezintă. Astfel, avem ocazia să finanţăm reformele aşteptate de români şi să modernizăm ţara noastră, după modelul statelor dezvoltate economic”, a menționat Nicolae Ciucă.

De altfel, criza energetică a reprezentat un alt subiect important al discuţiei de vineri. Nicolae Ciucă a enumerat măsurile luate de Guvern pentru a proteja cetăţenii vulnerabili de scumpirea facturilor la energie electrică şi gaze naturale, precum şi pentru a susţine desfăşurarea activităţii economice în condiţii de competitivitate şi eficienţă.

Guvernul nu va introduce taxe noi și nici nu le va majora pe cele actuale

Oamenii prezenți la întâlnirea de lucru au apreciat importanţa predictibilităţii şi clarităţii legislaţiei fiscale, respectarea angajamentului Guvernului de a nu introduce noi taxe şi a nu majora taxele actuale, plus îmbunătăţirea nivelului de colectare prin conformarea la plată a contribuabililor.

Reprezentanţii Romanian Business Leaders au subliniat că reducerea birocraţiei, prin extinderea proiectelor de digitalizare, şi continuarea simplificării procedurilor administrative sunt măsuri ce vor sprijini mediul de afaceri.

De asemenea, investiţia în sistemul de învățământ şi accentul pus asupra corelării educaţiei cu piaţa forţei de muncă, prevenirea abandonului şcolar, îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi a formării profesionale şi promovarea competenţelor digitale sunt elemente în măsură să contribuie la creşterea competitivităţii angajaţilor.

Un alt punct de interes discutat vineri la Guvern a fost dezvoltarea infrastructurii de cale ferată, portuară şi rutieră, precum şi îmbunătăţirea interconectării infrastructurii româneşti cu cea europeană.

Invitații întâlnirii de lucru de vineri, 28 ianuarie

La întâlnirea de lucru au participat: Constantin-Daniel Cadariu – ministrul Antreprenoriatului  şi Turismului, Mircea Abrudean – şeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Scrioşteanu – secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Dan Drăgan – secretar de stat în Ministerul Energiei, Radu Szekely – secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Alin Chitu – secretar de stat în ministerul de Finanţe, Adriana Pistol – secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi George Agafiţei – Consilier de stat.

Din partea Romanian Business Leaders, au participat: Dragoş Petrescu, preşedinte al Consiliului Director RBL, Laura Florea (Fătu), membru al Consiliului Director RBL, Măriuca Talpeş, membru al Consiliului Director RBL, Angela Roşca, membru al Consiliului Director RBL, Alina Burlacu, director general RBL, Irina Munteanu, manager relaţii guvernamentale RBL, Ion Lixandru, membru RBL.