Nelu Tătaru clarifică situația privind carantinarea Timișoarei: Este la fel ca la Suceva
Sursă: Inquam Photos / Alex Nicodim
Nelu Tătaru vine cu noi precizări după valul de nemulțumiri legate de carantinarea Timișoarei. Fostul ministru al Sănătății este de părere că situația de acum este similiară cu cea de la Suceava, de la debutul pandemiei de coronavirus.
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, este de părere că în momentul de față, situația de la Timișoara este similară cu ce s-a întâmplat exact în urmă cu un an la Suceava, zona cea mai afectată din România de infecțiile cu coronavirus, la începutul pandemiei.
Totoată, el a subliniat faptul că deși a trecut mai bine de un an de la debutul pandemiei, românii nu învață deloc măsurile și nu le iau nici astăzi. Deputatul PNL a mai adăugat că există anumite criterii pentru care un oraș intră în carantină, iar toate acestea se referă la transmiterea în comunitate.
”Suntem la un an de pandemie, suntem în al treilea val și măsurile nu le învățăm nici astăzi și nu le luăm nici astăzi. Sunt niște măsuri care trebuie să meargă continuu, iar dacă discutăm de o carantină trebuie să ne gândim ce înseamnă carantina. Sunt niște criterii pentru a carantina un oraș. Sunt criterii care țin de transmiterea în comunitate, dacă avem persoane peste 65 de ani și cele cu risc care cresc ca infectare în ultima perioadă, dacă avem o creștere în ultimele 14 zile, în funcție de personalul medical din secțiile de ATI și boli infecțioase, a personalului din DSP, în funcție de locurile de la terapie intensivă, precum și alte criterii”, a spus Nelu Tătaru, la B1 Tv.
Fostul ministru a mai adăugat că dacă regulile nu sunt respectate în interiorul orașului respectiv, carantina nu are niciun rost. Totodată, el insistă în continuare cu respectarea măsurilor impuse de autorități pentru a pune capăt pandemiei.
”Degeaba carantinezi un oraș, dacă nu respecți niște reguli în interiorul acelui oraș. Cred că ar trebui să ne punem și întrebarea de ce am ajuns aici. Sunt trei luni de la valul doi, când poate mulți dintre noi credeam că am scăpat. Nu. Aceste trei luni cred că trebuiau folosite într-un alt fel. Nu știu dacă ar trebui să inventăm noi altceva, decât să aplicăm niște reguli”, a mai declarat Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru, despre carantinarea Timișoarei
Deputatul PNL a mai vorbit și despre situația punctuală de la Timișoara acolo unde prelungirea carantinăriii municipiului și a localităților periurbane a picat la votul de la finalul săptămânii trecute, în ciuda creșteriii ratei de incidență a cazurilor, pentru ca apoi carantina să fie prelungită cu doar 72 de ore, printr-o decizie a șefului DSU, Raed Arafat.
Mai exact, Nelu Tătaru susține că este vorba despre o luptă ”sursă” întrep politicieni, iar sănătatea românilor este la mijloc, lucru care este complet greșit în opinia fostului ministru.
”Condiția în care încercăm să câștigăm politic, într-o luptă surdă, dacă mă întrebați pe mine, pe sănătatea românilor, și aici mă refer la Timișoara, cred că este cea mai mare greșeală. Aceeași atitudine am găsit-o la Suceava, în martie anul trecut, ceva ce n-ar trebui să se mai repete. Cred că respectarea unor reguli de carantină ar putea duce la ce am văzut anul trecut: la patru zile vedeam un platou, la șapte zile vedeam o scădere a transmiterii, iar în 14 zile putea evalua ridicarea carantinei. Aici vedem o creștere de la 6 la 8, dar nimeni nu știe ce reguli au fost respectate sau ce s-a întâmplat”, a mai spus Nelu Tătaru.
Sursă foto: Inquam Photos / Alex Nicodim
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





