În 2024, numărul nașterilor în România a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii 100 de ani

Dr. Andreas Vitoulkas, medic specialist în obstetrică și ginecologie, a spus marți seară că până acum au fost depuse peste 5.500 de dosare în Programul național de fertilizare in vitro și a atras atenția că numărul nașterilor a scăzut semnificativ. El a explicat că, în ultimul an, s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 100 de ani.

Vitoulkas a explicat că problema natalității este tot mai serioasă și că, în prezent, mai mulți oameni mor decât se nasc în România, iar această tendință se vede la nivel global. El a menționat că multe cupluri își doresc copii, dar nu pot concepe pe cale naturală. În prezent, aproximativ unul din cinci cupluri are dificultăți să obțină o sarcină, încercând mai mult de un an fără rezultat. Conform spuselor sale, este nevoie să susținem aceste cupluri, deoarece, pe de o parte, țara are nevoie de mai mulți copii, iar pe de altă parte, sunt oameni care vor copii, dar nu pot avea.

„Întotdeauna vorbim de probleme de natalitate. Şi cifrele arată foarte clar că în ultimul an s-au născut cei mai puţini copii de ultimii 100 de ani. Cu alte cuvinte, să vorbim aşa, cât se poate de clar pe înţelesul tuturor, astăzi mai mulţi oameni mor decât oamenii care se nasc în România. Şi, din păcate, nu e doar în România, este o tendinţă globală.

Şi, pe din altă parte, sunt foarte multe cupluri care vor să aibă un copil, dar nu pot. Dar gândiţi-vă, la ora actuală, 20% din cupluri, adică unul din 5 cupluri practic are o problemă de a obţine o sarcină pe calea naturală.

Adică încearcă mai mult de un an de zile şi n-au niciun rezultat. Şi vă daţi seama, pe o parte avem nevoie de mai mulţi copii, pe de-o altă parte sunt oamenii care doresc copii, dar nu poat să-i aibă. Şi ei trebuie susţinuţi”, a declarat Vitoulkas, marţi seară, la Medika TV.

Dr. Andreas Vitoulkas
Dr. Andreas Vitoulkas (SURSA FOTO: Facebook, Andreas Vythoulkas, M.D.)

O procedură completă de fertilizare in vitro depășește 5.000 de euro

Vitoulkas a explicat că cuplurile cu probleme de fertilitate trebuie sprijinite, pentru că tratamentele, inclusiv fertilizarea in vitro, sunt foarte scumpe. El a spus că o procedură completă de fertilizare in vitro poate depăși 5.000 de euro, sumă care nu este accesibilă pentru toată lumea.

„Trebuie sustinuţi. Din păcate, tratamentele, şi când vorbim de tratamente, unul dintre acelea este şi fertilizarea in vitro, este un tratament care are costuri destul de mari.

Gândiţi-vă că o procedură de fertilizare in vitro cu tratament, depăşeşte 5.000 de euro cu totul. Şi vă daţi seama că este o sumă, nu este tocmai la îndemâna oricui”, a spus Vitoulkas.

Reamintim că Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale oferă prin Programul Național FIV 2025 un ajutor financiar de 15.000 lei (aproximativ 3.000 de euro) pentru proceduri de fertilizare in vitro (FIV). Pot beneficia 6.600 de cupluri sau femei singure cu vârste între 20 și 45 de ani, cu indicație medicală pentru FIV.

10.000 de lei vor fi folosiți pentru procedurile FIV, iar 5.000 de lei pentru tratamentele medicamentoase.

Înscrierile în programul național de fertilizare in vitro se mai pot face până pe 30 noiembrie 2025

Vitoulkas a dezvăluit faptul că tot mai multe cupluri din România primesc ajutor prin Programul național de fertilizare in vitro și că înscrierile se mai pot face până pe 30 noiembrie 2025 sau până se ocupă cele 6.600 de locuri disponibile.

El a menționat că până acum au fost depuse peste 5.500 de dosare și că locurile se vor epuiza rapid, subliniind că este vorba despre cupluri care nu au reușit să aibă un copil, nu despre proceduri estetice sau alte tratamente.

Potrivit spuselor sale, și femeile singure pot participa în program, dar au nevoie de un donator de spermă. El a precizat că legislația permite acest lucru și că procesul este destul de simplu, existând o secțiune specială în program pentru femeile fără partener.

„Depunerea dosarului se termină pe 30 noiembrie sau mai devreme dacă se alocă deja 6.600 de locuri care sunt disponibile. (…) Până acum, dacă ţin minte, au ajuns peste la 5.500 de dosare. Deci se va epuiza. Nu vorbim de o terapie sau procedură, o operaţie estetică, că vrem să aratăm mai frumos, sau lucrurile care… pur şi simplu sunt nişte cupluri care nu au obţinut o sarcină şi nu au un copil.

Pentru femeile care sunt singure, singura modalitate este cu donator de spermă. Există legislaţia la ora actuală, este un proces destul de uşor. Deci, şi ele pot să intre la procedură pe programul naţional, doar că acolo există şi o rubrică fără partener şi atunci este varianta cu donator de spermă”, a precizat Vitoulkas.