Liberalul Ionuț Stroe a dat de pământ cu inițiativa PSD de a înființa o Comisie de anchetă privind modul în care s-a votat la alegerile europarlamentare în Diasporă.

„Astăzi, încă o dovadă că dacă PSD s-ar reforma cu adevărat ar ajunge în fapt să dispară cu totul.

E dificil pentru oricie politician să își asume și să își digere înfrângerea, când alegătorii îl sancționează atât de dur, așa cum au făcut românii cu PSD-ALDE în 26 mai. Este până la un punct firesc … Dar văd că pentru PSD și ALDE, pentru doamna Olguța Vasilescu, în particular, sau pentru domnul Călin Popescu Tăriceanu este chiar imposibil să își asume orice răspundere.

Deși PSDiștii ne spun pe toate gurile că „au înțeles mesajul din 26 mai”, iată că nu a durat mult și au inventat un subiect de cancan, poate-poate se mai spală de păcate: spun ei că sunt nereguli la numărarea voturilor, la listele suplimentare și că rezultatul final e suspect (sic!). Domnul Fifor, noul purtător de cuvânt PSD, de anunță că PSD vrea chiar și Comisie de Anchetă în Parlament!

Nu este decât același mod tendențios și hilar de a arunca vina pierderii alegerilor pe tot felul de fantome. În 2014, când au pierdut prezidențialele la 1 milion de voturi, au dat vina pe „facebook” și pe tot felul de conspirații. Când lumea ieșea în stradă la OUG13 l-au inventat pe Soros; și tot așa.

PSD nu s-a schimbat cu nimic și se face că nu înțelege nimic, vrea să distragă atenția. Este o iluzie totală reformarea acestui partid și a satelitului său, ALDE”, a scris Ionuț Stroe pa pagina sa de socializare.