Momente unice pentru Elena Udrea. A împărtășit cu toată lumea fericirea sa: Miracolul de a fi din nou împreună
SURSA FOTO: Facebook/Elena Udrea - Fiica Elenei Udrea împlinește 7 ani
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a anunțat duminică, pe pagina sa de Facebook, că fiica ei, Eva-Maria, împlinește 7 ani. Politiciana a marcat momentul printr-un mesaj emoționant în care a mărturisit că, după trei ani de despărțire, consideră că a primit cel mai mare dar de la Dumnezeu: acela de a fi din nou alături de copilul său chiar de ziua aniversării.
Fiica Elenei Udrea împlinește 7 ani
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a publicat pe contul său de Facebook un mesaj cu privire la ziua de naștere a fiicei sale, Eva-Maria. Potrivit fostului oficial, fiica sa împlinește azi 7 ani şi a mărturisit că, după trei ani de suferinţă în care au fost despărțite, consideră că Dumnezeu i-a dăruit bucuria de a fi din nou alături de ea în ziua aniversării.
Elena Udrea a recunoscut că perioada în care nu a putut fi prezentă a fost cea mai grea din viaţa ei, dar a spus că amintirea şi gândul la Eva i-au dat puterea de a merge mai departe.
”Astăzi împlinești 7 ani și, după trei ani de suferința în care am fost departe de tine, Dumnezeu mi-a dat cel mai mare dar: să fim împreună de ziua ta.
Anii în care nu am putut să îți fiu alături au fost cei mai grei din toată viața mea, dar gândul la tine mi-a dat puterea să merg mai departe, spune fostul ministru.
Elena Udrea și-ar dori să dea timpul înapoi
Elena Udrea a afirmat că fiica reprezintă pentru ea o lumină, o sursă de curaj şi de forţă, şi că ziua de naștere a acesteia nu este doar un prilej de sărbătoare, ci şi un miracol al reîntâlnirii. În plus, a mărturisit că şi-ar dori să poată opri timpul pentru a recupera anii pierduţi, dar a promis că de acum fiecare clipă va fi dedicată lor, iubirii lor şi drumului pe care îl vor parcurge împreună.
” Tu ești lumina mea, curajul meu și izvorul meu de putere! Azi sărbătoresc nu doar ziua ta, ci și miracolul de a fi din nou împreună. De-as putea, aș vrea să opresc timpul pe loc, să mă bucur de anii pe care nu i-am avut cu tine. Îți promit însă, că de acum înainte, fiecare clipă va fi doar a noastră, va fi doar despre noi, despre iubirea care ne umple inimile și, despre drumul frumos pe care îl vom parcurge mână în mână”, a continuat aceasta.
Eva, cea mai mare binecuvântare a Elenei Udrea
Ea i-a urat Evei un drum lin, presărat cu bucurii, împliniri şi iubire, i-a dorit visuri mari şi împlinirea lor şi a spus că speră să aibă mereu alături persoanele care o iubesc.
De asemenea, şi-a exprimat dorinţa ca suferinţa să nu se mai apropie de inima copilului şi ca ea să fie fericită şi să aducă fericire şi altora. În final, a încheiat spunând că o consideră pe Eva cea mai mare binecuvântare din viaţa sa şi i-a urat „La mulţi ani!”.
” Îți doresc să îți dea Dumnezeu un drum lin, presărat doar cu bucurii, cu împliniri, cu iubire, să ai visuri mari și să le împlinești pe toate, să ai mereu alături de tine pe cei care te iubesc și pe care tu îi iubești. Suferința sa nu se mai apropie niciodată de inimioara ta, să fii doar fericită și să îi faci și pe ceilalți fericiți!”, notează fostul ministru Elena Udrea, pe Facebook.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




