Modificări importante aduse Start-up Nation în Parlament. Cum au fost schimbate criteriile

Modificări importante aduse Start-up Nation în Parlament. Cum au fost schimbate criteriile
Publicat de Bogdan Ungureanu la 27 mai 2020, 18:38

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii a fost modificată în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Proiectul depus de parlamentarii PSD, Pro România, USR şi UDMR aduce o serie de modificări, printre altele, cu privire la criteriile de eligibilitate.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect care modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, referitoare la Programul „Start-up Nation – România”, stabilind că, în perioada contractuală de implementare şi monitorizare beneficiarii nu pot înstrăina părţile sociale ale societăţii într-un procent mai mare de 49%. S-au înregistrat 306 voturi „pentru”, unul împotrivă şi o abţinere.

Proiectul de lege, iniţiat de 138 de parlamentari ai PSD, Pro România, USR şi UDMR, vizează modificarea criteriilor privind evaluarea online a planului de afaceri, în special a grilei de punctaj, precum şi a criteriilor de eligibilitate. Criteriile de eligibilitate se modifică în sensul interzicerii cesiunii părţilor sociale până la 49%, cu excepţia cazurilor în care aceasta se face în baza Legii nr. 120/2015 business angel sau a finanţărilor participative.

Proiectul cuprinde şi trei anexe referitoare la criteriile privind evaluarea online a planului de afaceri, la lista codurilor CAEN aferente activităţilor care sunt eligibile la finanţare şi punctajele alocate şi, respectiv, la situaţia statistică comparativă 2018 – 2019 a IMM-urilor active pe judeţe la 100 de locuitori.

Cine poate beneficia de programul Start-up Nation?

Potrivit textului adoptat, „întreprinderile beneficiare ale Programului „Start-up Nation – România” sunt întreprinderile înfiinţate de persoane fizice în baza prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011 sau ale Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu maximum 3 ani înainte de data completării şi transmiterii online a planului de afaceri şi care îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanţare, criteriile de eligibilitate impuse de legislaţia în domeniul ajutoarelor de minimis şi condiţiile de eligibilitate prevăzute în schema de ajutor de minimis”.

Evaluarea planului de afaceri se realizează prin parcurgerea următoarelor etape: pe baza criteriilor prevăzute în anexa nr. 1 şi a punctajului alocat pentru fiecare cod CAEN în funcţie de domeniul de activitate prevăzut în anexa nr. 2, aplicaţia online generează automat punctajul în urma transmiterii planului de afaceri.

Situaţia statistică comparativă 2018 – 2019 a întreprinderilor mici şi mijlocii active pe judeţe la 11 decembrie 2019 este prevăzută în anexa nr. 3 şi se actualizează anual de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri până la 30 iunie pentru anul anterior, scrie Agerpres.

Proiectul mai prevede că, „în perioada contractuală de implementare şi monitorizare, beneficiarii nu pot înstrăina părţile sociale ale societăţii într-un procent mai mare de 49%”. „Înstrăinarea părţilor sociale este permisă numai către persoane fizice – investitori individuali business angels, definiţi conform Legii nr. 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali – business angels sau care nu au mai avut anterior nicio altă societate”, se mai arată în proiect.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.