Dezastru la Ministerul Economiei: doar 23% din buget a fost cheltuit. 37.000 de firme au ajuns în faliment
Execuția bugetară a Ministerului Economiei a ajuns la numai 23% dintr-un buget total de 3,6 miliarde de lei, situație pe care ministrul Daniel Zamfir a catalogat-o drept „absolut rușinoasă”. Oficialul a anunțat că va lua măsuri pentru accelerarea plăților către companii și pentru deblocarea programelor destinate antreprenorilor, însă a admis că instituția ar putea pierde aproximativ 100 de milioane de lei la rectificarea bugetară.
Banii pentru antreprenori au rămas necheltuiți. Daniel Zamfir acuză o execuție bugetară dezastruoasă
Ministrul a prezentat vineri mai multe date privind modul în care au fost utilizate fondurile alocate instituției, atrăgând atenția asupra procentelor reduse de cheltuire în cazul unor programe de finanțare și al investițiilor din industria de apărare. Potrivit cifrelor prezentate de acesta, inclusiv programe care ar fi trebuit să susțină întreprinderile mici și dezvoltarea unor activități economice au înregistrat un nivel scăzut al plăților.
„Primul lucru pe care vreau să vi-l semnalez este execuția bugetară la Ministerul Economiei. Aici, execuția bugetară este una absolut rușinoasă, pentru că la Ministerul Economiei aveam alocat un buget de 3,6 miliarde de lei, iar execuția bugetară ajunge undeva la 23%. Este extrem de puțin, având în vedere că sunt programe extrem de importante care ar fi trebuit să finanțeze micii antreprenori, să finanțeze pe cei care urmau să dezvolte diverse programe în cadrul acestui minister.
Iată, avem aici, la PNRR, unde am avut 1,5 miliarde bugetate, s-au cheltuit doar 28%. Investițiile în industria de apărare, și aici mi se pare un lucru extrem de grav. Chiar ieri am semnat, pentru cele două companii care îmi solicitau acest lucru, acel transfer de capital. Din 311 milioane de lei nu se cheltuise niciun leu”, a explicat Daniel Zamfir într-o conferință de presă.
Situația investițiilor din industria de apărare a fost unul dintre subiectele semnalate de ministru. Acesta a precizat că două companii de stat din acest sector au primit aprobarea bugetelor pentru 2026 abia în ziua precedentă declarațiilor, după o perioadă de cinci luni în care documentele nu fuseseră aprobate.
„La două societăți din industria de apărare, ieri am semnat bugetul care trebuia alocat în anul 2026. Așadar, iată, la sfârșitul lunii octombrie, abia acum, pentru că timp de cinci luni de zile nu li s-a aprobat bugetul celor două companii de stat. Este absolut inexplicabil”, a afirmat ministrul.
Zamfir: Sinecuriștii aveau grijă de indemnizațiile din consiliile de administrație
Totodată, Daniel Zamfir a făcut referire la cheltuielile cu indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație, care, potrivit datelor prezentate de acesta, au depășit trei milioane de lei anual. Ministrul a susținut că majoritatea persoanelor care au ocupat aceste poziții erau membri USR.
„Sinecuriștii aveau grijă de indemnizațiile din consiliile de administrație. Și am făcut public și acest lucru. Cei care au fost în consiliile de administrație, marea majoritate, o majoritate covârșitoare, erau membri USR. Ei bine, acolo s-au plătit peste trei milioane de lei anual pentru aceste sinecuri”, a mai subliniat Daniel Zamfir.
Start-Up Nation, cu plăți de numai 2,12% din fondurile disponibile
Un alt program pentru care ministrul a prezentat o execuție bugetară redusă este Start-Up Nation, destinat sprijinirii antreprenorilor români. Conform cifrelor comunicate de Daniel Zamfir, plățile efectuate au reprezentat numai 2,12% din fondurile nerambursabile alocate.
Ministrul a pus în contrast nivelul redus al finanțărilor ajunse la firme cu cheltuielile pentru indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație. În declarațiile sale, acesta a asociat întârzierile din program cu dificultățile întâmpinate de companiile românești, menționând și numărul firmelor care au ajuns în faliment.
„Uitați aici cât este pentru Start-Up Nation, fonduri nerambursabile, adică pentru antreprenorii români: s-au plătit doar 2,12%. Așadar, sinecurile și-au luat banii, iar firmele românești falimentau, pentru că, așa cum spuneam, ministrul USR a muncit doar de 2,12% pentru firmele românești. Rezultatul? 37.000 de firme au dat faliment în timp ce sinecuriștii își luau banii”, a declarat Daniel Zamfir.
Pentru accelerarea programului, ministrul a convocat direcția de specialitate care se ocupă de gestionarea acestuia și a cerut urgentarea tuturor plăților restante. De asemenea, angajaților li s-a solicitat să identifice și să transmită problemele care pot afecta desfășurarea programului și efectuarea finanțărilor către beneficiari.
Daniel Zamfir: Din prima zi, văzând execuția bugetară, am convocat direcția de specialitate
Printre dificultățile semnalate anterior s-au numărat și problemele tehnice ale platformei utilizate pentru program. Daniel Zamfir a precizat că ministerul a discutat cu reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru remedierea acestora, dar a susținut că deficiențele tehnice nu au reprezentat cauza principală a nivelului scăzut al plăților.
„Din prima zi, văzând execuția bugetară, am convocat direcția de specialitate care gestionează acest program și am cerut ca absolut toate plățile care urmează să fie făcute să fie urgentate, să semnaleze toate problemele care apar în derularea acestui program. Am înțeles că în trecut a fost și o problemă în legătură cu platforma respectivă. Am luat legătura cu cei de la STS, lucrurile se vor remedia rapid, dar, până la urmă, nu chestiunea asta a fost problema, ci pur și simplu dezinteresul total față de acest program”, a explicat ministrul.
Proceduri mai simple și fonduri suplimentare pentru IMM-uri
Ministrul a mai anunțat că intenționează să redirecționeze mai multe fonduri către programele care susțin producția din România. O decizie privind noile alocări ar urma să fie luată după stabilirea unei noi execuții bugetare, estimată pentru săptămâna următoare sau pentru cea de-a doua săptămână.
Printre programele vizate se află și cel destinat accelerării dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Acesta beneficiază de un buget de 123 de milioane de lei, însă până în prezent au fost cheltuite numai 1,84% din fondurile disponibile. Daniel Zamfir a precizat că a solicitat deja suplimentarea bugetului programului.
„Iau în calcul, în primul rând, să simplific aceste mecanisme. Din ceea ce mi-a prezentat și mie aparatul de specialitate, mi se par niște proceduri un pic greoaie și tinerii antreprenori accesează mai greu acest program. Vreau să îl simplific, iar probabil că săptămâna viitoare sau cealaltă, în momentul în care avem deja creionată o nouă execuție bugetară, vreau să vă asigur că voi aloca mult mai mulți bani pe programele care să stimuleze producția în România.
Avem programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Acesta este un program pe care deja am cerut să îl suplimentăm. Aici aveam 123 de milioane, s-a cheltuit doar 1,84%. Discutăm de fonduri nerambursabile. Să cheltuiești din fonduri nerambursabile 1,84% este o crimă economică, din punctul meu de vedere”, a spus Zamfir.
Ministerul Economiei ar putea pierde 100 de milioane de lei la rectificare
Întrebat despre posibilitatea reducerii cu 100 de milioane de lei a bugetului Ministerului Economiei, la următoarea rectificare bugetară, Daniel Zamfir a apreciat că acest scenariu este probabil. Ministrul a explicat că, având în vedere nivelul actual al execuției, instituția nu mai poate ajunge la un grad de cheltuire de 100% în cele două luni rămase până la sfârșitul anului.
Oficialul a pus situația pe seama modului în care au fost gestionate anterior fondurile și a afirmat că va solicita angajaților ministerului să depună eforturi pentru utilizarea sumelor care mai pot fi cheltuite. Accelerarea plăților și deblocarea programelor de finanțare reprezintă principalele direcții anunțate pentru perioada următoare.
„Probabil că da, pentru că, evident, n-o să pot să ajung în două luni de zile la o execuție de 100%. Asta a fost capacitatea fostului ministru să cheltuiască banii. Eu vă spun, din punctul meu de vedere, voi face tot posibilul, voi pune presiune pe toți angajații ministerului să facă tot posibilul, cum vă spuneam, să cheltuiască cât mai mulți bani”, a răspuns ministrul.
Zamfir: Am pus pe jar tot ministerul să cheltuim tot ce se poate cheltui pentru a stimula economia
Daniel Zamfir a precizat că rezultatul final al execuției bugetare va fi prezentat în luna decembrie. Până atunci, ministerul urmează să urmărească plățile care pot fi efectuate și să încerce să utilizeze fondurile disponibile pentru susținerea economiei și a companiilor care au accesat programele instituției.
Ministrul a revenit asupra procentului de 1,84% înregistrat de programul de accelerare a dezvoltării IMM-urilor și asupra numărului de 37.000 de firme care, potrivit declarațiilor sale, au intrat în faliment. Acesta a susținut că fondurile alocate ar fi putut contribui la sprijinirea companiilor aflate în dificultate și a anunțat că va prezenta în decembrie situația actualizată a cheltuielilor.
„Am pus pe jar tot ministerul să cheltuim tot ce se poate cheltui pentru a stimula economia și a urgenta aceste programe care, vă repet, au bani alocați, zac aici și firmele dau faliment. Dacă cineva găsește o explicație când vezi că 37.000 de firme dau faliment și tu cheltuiești doar 1,84% din banii care puteau să îi scoată pe oamenii ăștia, adică puteau să ajute ca oamenii să nu ajungă în această situație, nu știu, eu nu am cum s-o cataloghez. O să vin în decembrie să vă spun unde am dus eu execuția bugetară”, a adăugat Zamfir.
Datoriile statului către firme și lucrările executate, dar nefacturate
În ceea ce privește datoriile statului către companiile românești, ministrul Economiei a precizat că nu deține o imagine completă asupra sumelor restante la nivelul întregului sistem bugetar. Potrivit acestuia, datele centralizate privind obligațiile de plată ale instituțiilor publice trebuie solicitate Ministerului Finanțelor.
Daniel Zamfir a explicat că ministerul pe care îl conduce poate furniza informații doar despre datoriile proprii către beneficiarii programelor gestionate de instituție. Pentru o evaluare la nivel național, este necesară centralizarea informațiilor din toate instituțiile publice.
„Această informare o pot lua doar de la Ministerul de Finanțe. Vreau să vedem situația exactă, dar, la nivelul Ministerului Economiei, Ministerul Economiei nu gestionează aceste cifre. La Ministerul Economiei eu vă pot spune doar datoriile pe care le avem noi către cei care sunt beneficiarii acestor programe. Aia vă pot spune. Eu nu vă pot spune la nivelul întregului sistem bugetar”, a explicat acesta.
Subiectul a fost abordat și în contextul disputei politice privind deficitul bugetar și presupusa „gaură” de aproximativ 50 de miliarde de lei. Întrebat despre poziția ministrului Finanțelor, Daniel Zamfir a spus că urma să afle mai multe după discuțiile programate în aceeași zi cu acesta.
Ministrul a menționat însă că, din discuțiile informale purtate la nivelul Guvernului, a rezultat că nu există încă o valoare totală cunoscută a lucrărilor publice executate, dar nefacturate. Situația ar trebui clarificată pentru a putea fi evaluată mai exact amploarea obligațiilor financiare ale statului și impactul acestora asupra deficitului.
Zamfir a făcut referire și la lucrările pentru care au fost emise facturi, dar care nu au fost achitate
În aceste cazuri, companiile au plătit deja TVA către stat, fără să încaseze contravaloarea serviciilor și lucrărilor executate. Potrivit ministrului, există și alte lucrări care nu au fost încă facturate, tocmai pentru a evita situația în care firmele trebuie să achite TVA înainte de a primi banii de la instituțiile publice.
„Ce speranțe am și ce așteptări de la Nazare o să aflu peste o oră. Ce pot să vă spun este că, din discuțiile pe care le-am avut, informale, în Guvern, există o sumă pe care nu o știm încă, aceea a lucrărilor executate și nefacturate. La Ministerul Dezvoltării, pentru anumite lucrări s-au emis facturi și nu s-au plătit acele facturi emise. Companiile au plătit deja TVA la statul român, dar nu și-au încasat banii.
Deci au o mare problemă și asta trebuie rezolvată urgent: să-și plătească statul datoriile către companii, pentru că au executat lucrări. Și mai sunt o serie de lucrări care, tocmai ca să nu se ajungă în situația în care companiile plătesc TVA și ajung în situații de faliment, nu sunt facturate. Asta este ceea ce vă pot spune din discuțiile la care am participat.
Trebuie să știm exact care este nivelul lucrărilor executate și nefacturate, ca să putem să avem o imagine mai clară a deficitului. Altfel, dacă ținem sub preș această cifră, cred că nu putem să mergem. Încă o dată vă repet, n-o să auziți nici la mine, nici la colegii mei invocarea grelei moșteniri, dar, ca să știu exact de unde plec, trebuie să știu de unde plec”, a continuat Daniel Zamfir.
Ce spune Daniel Zamfir despre bugetul Ministerului Economiei pentru 2027
Planificarea bugetară pentru anul 2027 a fost un alt subiect abordat de ministru. Întrebat dacă viitorul buget va fi construit astfel încât instituțiile să nu mai depindă de rectificări pentru acoperirea cheltuielilor, Daniel Zamfir a precizat că nu a mai ocupat anterior funcția de ministru și că nu a participat, din această poziție, la elaborarea unui buget.
Acesta a declarat că bugetul pe care îl va pregăti pentru Ministerul Economiei va avea la bază estimări realiste și va fi orientat în principal către dezvoltarea economică. Potrivit explicațiilor sale, obiectivul este ca sumele aprobate să corespundă nevoilor instituției și să poată fi utilizate efectiv.
„Eu sunt pentru prima dată în acest angajament public, ministru. Nu am mai construit bugete, pentru că nu am avut această funcție. Vă asigur că bugetul pe care îl voi face la Ministerul Economiei va fi unul realist și va fi un buget preponderent orientat pentru dezvoltare economică”, a afirmat acesta.
După ce a fost întrebat despre lipsa experienței în elaborarea unui buget, Daniel Zamfir a revenit asupra criteriilor pe care intenționează să le respecte la pregătirea alocărilor pentru anul viitor. Ministrul a spus că bugetul trebuie să fie predictibil și construit astfel încât fondurile aprobate să poată fi cheltuite, nu doar prevăzute pe hârtie.
În acest context, el a criticat din nou execuția de 23% a Ministerului Economiei și a făcut referire la responsabilitatea fostei conduceri a instituției. De asemenea, a respins acuzațiile potrivit cărora PSD ar fi blocat activitatea ministerului și a invocat situația indemnizațiilor consiliilor de administrație.
„Eu v-am spus un singur lucru: că atunci când sunt pus în situația în care să construiesc un buget, îl voi face de așa natură încât să fie unul predictibil, previzibil și să fie și cheltuit. Că degeaba ești în stare, cum au făcut USR-iștii, să faci un buget și să cheltuiești 23%. Este o rușine. Și asta arată de ce au fost în stare. Una spuneau la televizor, cu reformele și cu investițiile, și cu PSD care blochează, alta este realitatea. Cu ce l-a blocat PSD pe domnul Darău să cheltuiască bugetul public? Sau, probabil, tot PSD este de vină că doamna Miron, în ziua învestirii Guvernului, au triplat indemnizația consiliului de administrație. Tot PSD este de vină”, a concluzionat Daniel Zamfir.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.