Alexandru Nazare: Aderarea României la OCDE, un pas strategic comparabil cu intrarea în NATO și UE

Alexandru Nazare a declarat pe Facebook că aderarea României la OCDE reprezintă unul dintre cele mai importante obiective strategice ale țării în acest an și un pas decisiv pentru funcționarea statului în anii următori, comparabil ca impact cu integrarea în NATO și Uniunea Europeană. Ministrul susține că acest subiect trebuie discutat mai amplu și mai consistent în spațiul public.

„Aderarea la OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – este unul dintre cele mai importante obiective strategice ale României în acest an şi reprezintă un pas decisiv pentru modul în care va funcţiona statul român în următorii ani, comparabil ca impact cu aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Tocmai de aceea, este un subiect care cred că trebuie abordat mai mult şi mai consistent în spaţiul public”, susține Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.

Nazare subliniază că aderarea la OCDE înseamnă implementarea unor reguli clare, instituții funcționale și politici publice fundamentate pe date și pe experiența economiilor dezvoltate, reprezentând astfel un nou nivel de transparență și o etapă importantă de dezvoltare pentru România.

„Aderarea la OCDE nu este doar despre statut, ci despre modul în care guvernăm: cum colectăm mai eficient, cum investim mai bine şi cum construim încredere – atât pentru românii din ţară, cât şi pentru cei care trăiesc şi muncesc în alte state. În ultima perioadă, inclusiv prin discuţiile aplicate de la Paris cu reprezentanţii OCDE, România a făcut paşi concreţi care ne apropie de obiectivul aderării în 2026 şi de consolidarea reformelor asumate”, a punctat acesta.

Nazare: Aderarea la OCDE aduce mai multă încredere, investiții și o economie mai competitivă pentru România

Ministrul Finanțelor afirmă că beneficiile aderării la OCDE includ investiții mai mari, costuri de finanțare reduse, politici publice eficiente și o viață mai bună pentru români.

„România este pe drumul corect, iar aderarea la OCDE va reprezenta un nou moment istoric, cu impact real asupra dezvoltării şi modernizării ţării. Însă dialogul şi negocierea beneficiilor cu marile economii ale lumii nu se câştigă prin declaraţii – ci prin consecvenţă, seriozitate şi rezultate concrete”, a subliniat ministrul pe Facebook.

Președintele României a declarat recent că procesul de aderare la OCDE este într-o fază avansată și a subliniat că eforturile instituționale vor continua pentru finalizarea acestuia în cursul anului 2026.

„Strategică pentru noi rămâne aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OCDE. Au fost deja parcurși pași decisivi, iar efortul interinstituțional pentru finalizarea procesului de aderare în 2026 va fi menținut. Această aderare reprezintă un obiectiv național sprijinit consensual de putere și de opoziție. Alături de procesul de echilibrare bugetară, calitatea de membru OCDE va reprezenta, la sfârșitul anului 2026 – sau la mijlocul anului 2026, un instrument adițional de promovare a economiei românești, o economie puternică, stabilă și care oferă credibilitate investitorilor și creditorilor externi”, a declarat președintele.