Ministrul Energiei, soluții pentru CEH: Va fi asigurată plata salariilor
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus vineri că sunt soluții pe termen scurt pentru Complexul Energetic Hunedoara (CEH), dând asigurări că plata salariilor este asigurată pentru următoarele trei luni. În privința planului pe termen lung, ministrul a precizat că se discută cu Comisia Europeană continuarea planului de restructurare.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a scris vineri, pe Facebook, că există soluţii pe termen scurt pentru rezolvarea problemelor de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) amintind, în context, că a fost adoptată o Ordonanţă care permite utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale şi în cazul companiilor în insolvenţă.
În acest fel, va fi asigurată plata salariilor pentru următoarele trei luni, a precizat acesta.
„Astăzi am avut mai multe discuţii aplicate cu reprezentanţii sindicatului de la CEH, pentru că ne dorim să rezolvăm problemele minerilor. Totodată, la o rundă de discuţii a participat şi prim – ministrul Florin Cîţu pentru a afla care le sunt solicitările. Nu ne derobăm de responsabilitate şi ne dorim ca sănătatea minerilor să nu fie pusă în pericol şi să iasă din subteran.
Avem soluţii, care să rezolve problemele pe termen scurt. Am adoptat deja Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pentru a putea include şi companiile aflate în insolvenţă, cum este acum cazul celor de la CEH.
În seara aceasta se publică în Monitorul Oficial. Facem asta pentru a putea asigura plata salariilor pentru următoarele 3 luni. În paralel, Ministerul Muncii a elaborat deja normele metodologice de aplicare ale OUG, urmând să fie aprobate la începutul săptămânii viitoare”, a scris ministrul vineri seara pe pagina sa de socializare.
Discuții cu Comisia Europeană privind restructurarea CEH
Pe de altă arte, Virgil Popescu a explicat că este nevoie şi de un plan pe termen lung arătând că sunt discuţii cu Comisia Europeană pentru a continua planul de restructurare a CEH.
„Dincolo de soluţiile pe termen scurt, avem nevoie şi de un plan pe termen lung. Aşa cum am mai spus, am început deja să punem în aplicare o soluţie pentru a rezolva problemele de la CEH, dar rezultatele nu se vor vedea peste noapte. Suntem în discuţii cu cei de la Comisia Europeană pentru a continua planul de restructurare al CEH. Totodată, prin OUG nr. 200/18.11.2020 pentru modificarea OUG nr. 60/2019, aprobată prin Legea nr. 222/2019, au fost demarate deja discuţiile dintre experţi de la ministerul Energiei cu cei de la Consiliul Concurenţei, de la Fondul de Mediu, de la ANAF pentru a face reorganizarea CEH. Ca o dată procedurile realizate să putem repune CEH în circuitul economic”, a subliniat ministrul Energiei.
Totodată, prin fondurile pe care România le are la dispoziţie se vor putea realiza proiecte de modernizare, pentru trecerea graduală de la producţia pe cărbune, la energie curată.
„Nu vom lăsa pe nimeni în urmă, pentru că nu ne dorim ca oamenii de acolo să rămână fără surse de venit”, şi-a încheiat postarea Virgil Popescu.
Minerii au protestat din cauza neplății salariilor
Peste 200 de mineri de la exploatările de cărbune Lupeni, Vulcan şi Livezeni au protestat vineri dimineaţa în faţa sediului administrativ al Minei Lupeni, nemulţumiţi că plata drepturilor băneşti pe luna ianuarie este întârziată, ei solicitând intervenţia ministrului Energiei, Victor Popescu, în deblocarea situaţiei de criză.
Liderii sindicali prezenţi la faţa locului au anunţat că două schimburi de la minele Vulcan şi Livezeni s-au solidarizat cu protestatarii de la Lupeni şi au rămas în subteran.
Pe de altă parte, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, le-a explicat minerilor că o delegaţie formată din administratorul special Cristian Roşu şi mai mulţi lideri sindicali se află vineri la Bucureşti pentru a se întâlni cu ministrul Energiei, în încercarea de a găsi soluţii pentru plata salariilor.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





