Ministrul Economiei se află la Riad, la invitaţia Guvernului Arabiei Saudite

Radu Miruță a subliniat, într-o postare pe Facebook, că statele care adoptă rapid noile tehnologii obțin un avantaj competitiv clar, deoarece evoluțiile tehnologice majore apar la aproximativ 15 ani, iar ritmul de reacție face diferența. Potrivit acestuia, actualul val de transformare este dominat de inteligența artificială, iar România își propune să fie parte din această mișcare, să contribuie la direcțiile de dezvoltare și să coreleze tendințele globale cu resursele și capabilitățile existente la nivel național.

”Cine înţelege mai repede să introducă beneficiile tehnologiei în economie se detaşează de pluton şi are de câştigat. Tehnologia face câte un salt semnificativ o dată la 15 ani: unii îl prind mai devreme, alţii se trezesc mai târziu. Acum este momentul inteligenţei artificiale. Ţările fac paşi, iar România este acolo: înţelege, contribuie la direcţie şi caută o mapare între ceea ce se întâmplă în lume şi ce există la noi”, spune Radu Miruţă, pe Facebook.

”Îi mulţumesc Excelenţei Sale, Deemah AlYahya, secretar general al Digital Cooperation Organization, o colegă de breaslă cu care am avut plăcerea unei discutii tehnice, pentru interactiunea de astăzi de la Riad şi pentru invitaţia adresată Guvernului României de alăturare în acest for”, mai spune Miruţă.

Radu Miruţă, în Arabia Saudită pentru discuţii privind cooperarea digitală

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a anunţat că se află la Riad, la invitaţia Guvernului Arabiei Saudite, unde participă la o serie de discuţii axate pe dezvoltarea cooperării în domeniul digital.

Potrivit acestuia, întâlnirile au ca scop identificarea unor direcţii comune prin care România şi Arabia Saudită îşi pot consolida parteneriatul şi pot colabora pe proiecte de interes reciproc, în special în sfera economiei digitale.

Miruţă a menţionat şi rolul Digital Cooperation Organization, o structură interguvernamentală dedicată stimulării colaborării digitale între state şi accelerării unei economii digitale incluzive, context în care dialogul de la Riad ar urma să deschidă noi oportunităţi pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

”Digital Cooperation Organization este o organizaţie interguvernamentală care are ca scop promovarea cooperării digitale între ţări şi accelerarea economiei digitale incluzive. Sunt în aceste zile la Riad, la invitaţia Guvernului Arabiei Saudite, pentru o serie de întâlniri în urma cărora şi o ţară, şi cealaltă să analizeze pe ce canale se poate creşte cooperarea”, precizează ministrul Radu Miruţă.