Ministrul Economiei, Radu Miruță: La Salrom, perla coroanei acum este grafitul. Statul vrea să decidă singur cum va fi exploatat zăcământul

Ministrul Economiei, Radu Miruță: La Salrom, perla coroanei acum este grafitul. Statul vrea să decidă singur cum va fi exploatat zăcământul

SURSA FOTO: Facebook, SALROM - Salrom

Publicat de Iulian Luca la 23 octombrie 2025, 19:12

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat că statul român deţine licenţa de exploatare pentru grafitul de la Salrom, considerat „perla coroanei” companiei, şi că se analizează posibilitatea ca exploatarea să fie făcută integral de stat. În paralel, verificările derulate la societate au dus la demiterea conducerii şi sesizarea DNA.

Statul român deține controlul asupra licenței pentru grafitul de la Salrom și analizează cum îl poate exploata eficient

Radu Miruţă a afirmat că grafitul reprezintă cea mai importantă resursă a Salrom, fiind redescoperit ca material strategic, mai ales pentru industria energetică şi cea a bateriilor. Ministrul a explicat că acest zăcământ nu a mai fost exploatat de peste 12 ani, iar valoarea sa a crescut considerabil între timp.

El a precizat că licenţa de exploatare a fost acordată statului român şi nu altor entităţi, subliniind că se analizează modul în care poate fi valorificată resursa, inclusiv posibilitatea ca exploatarea să fie realizată exclusiv de Salrom. Totuşi, Miruţă a admis că procesul tehnologic, în special exfolierea grafitului, este unul complex şi dificil de gestionat fără investiţii şi expertiză specializată.

„La Salrom, perla coroanei acum este grafitul, care n-a mai fost exploatat de 12 ani, când valora de zeci de ori mai puţin decât poate valora acum şi decât va valora în următoarea sută de ani, cu siguranţă. Este absolut legitim să ne uităm cum putem fructifica asta. Aici suntem. Am dat licenţă de exploatare pentru statul român, nu cum se speriau unii că vindem resursele altcuiva. Statul român este cel care gestionează această licenţă. Suntem în discuţii pentru a vedea care este cea mai bună metodă de exploatare. Vrem să facem doar noi asta – trebuie să şi vedem dacă putem sau nu putem, pentru că exfolierea grafitului nu este un procedeu foarte la îndemână, cu tehnologie foarte uşoară. Aici suntem”, a afirmat Radu Miruţă.

Ministerul Economiei pregătește restructurarea companiilor de stat, unele urmând să fie listate, altele lichidate

Întrebat despre posibilitatea listării la bursă a unui pachet minoritar de acţiuni al Salrom, ministrul Economiei a spus că această variantă este luată în calcul pentru unele companii de stat, dar doar după restructurare.

Miruţă a precizat că unele societăţi aflate în subordinea ministerului se află de ani de zile în pierdere sau în proceduri de faliment şi că acestea vor fi lichidate. Pentru cele care rămân active, scopul este menţinerea controlului statului şi creşterea eficienţei economice.

„Sunt societăţi care atârnă în statul român de câte 15-16 ani, cu nişte pierderi imense, neîntâmplându-se nimic acolo şi nemaiexistând posibilitatea să se întâmpla ceva. Sunt în procedură de faliment de foarte mult timp. Acolo este foarte clar că nici printr-o minune nu se mai poate întâmpla ceva. Trebuie şterse şi valorificate activele care mai sunt acolo. Pentru celelalte, în funcţie de situaţiile financiare care nu sunt foarte uşor de gestionat, în sensul că nu există la nivelul ministerului – în mod normal ar fi trebuit pe hol, unde intraţi dumneavoastră, să fie nişte televizoare cu situaţia fiecărei companii din acest minister – nu există aşa ceva. Lucrăm la aceste lucruri, nu luăm decizii pe supărare pe un director sau pe altul, luăm decizii pe cifre. Da, preocuparea este ca statul român să-şi menţină majoritatea deciziei acolo şi să-şi fructifice cât de mult se poate avantajul economic, comercial al zilelor noastre”, a adăugat el.

SURSA FOTO: Facebook, Radu Miruță

Consiliul de Administrație al Salrom a fost demis după verificările Ministerului Economiei și ale Corpului de Control al premierului

Ministrul Economiei a explicat că întreg Consiliul de Administraţie al Salrom a fost demis după verificările efectuate de Corpul de Control al prim-ministrului şi de Ministerul Economiei. Concluziile au fost transmise Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar neregulile identificate vizează achiziţii suspecte şi lipsa de reacţie la problemele structurale din Salina Praid.

„Nu este un director deocamdată, pentru că eu, ca ministru, pot să decid asupra Consiliului de Administraţie. S-a întâmplat ieri (demiterea fostei conduceri – n. r.). Consiliul de Administraţie decide asupra directorului, dar decizia este una extraordinar de clară, o chestiune de câteva zile până când primeşte oficial dreptul de a fi membru în Consiliul de Administraţie. Nu este o astfel de sarcină, să vândă pe bursă o parte din Salrom. Există o sarcină să vedem cum arată cifrele la Salrom. Nu e suficient să avem nişte resurse foarte valoroase şi să spunem că avem profit. Se poate întâmpla o activitate foarte curajoasă la Salrom şi să vedem un profit mai mic anul viitor, dar să vedem multe investiţii. Însă, este absolut normal să te uiţi ce trebuie să investeşti pentru ca, trăgându-ţi sufletul cu acele sume de bani pe care le economiseşti la final, investiţiile să-ţi aducă nişte bani mai mulţi”, a susţinut acesta.

Pierderi de peste 60 de milioane de lei și achiziții „cu dedicație” descoperite la Salrom, transmise către DNA

Potrivit ministrului, pierderile cauzate de inundaţia din 2025 depăşesc 60 de milioane de lei, incluzând echipamente blocate în subteran şi pierderi suplimentare. În plus, ar fi fost făcute achiziţii „cu dedicaţie”, prin modificarea documentaţiei tehnice cu o zi înainte de finalizarea procedurilor.

Două combine miniere au fost cumpărate la preţuri mult mai mari decât cele de pe piaţă, iar o altă combină achiziţionată pentru Salina Praid nu respecta condiţiile de siguranţă impuse pentru mediul subteran.

„Eu am identificat care sunt persoanele şi am identificat legat de cauzalitate între obligaţiile de mandat ale acelor persoane şi ceea ce s-a întâmplat acum. Dacă este o vinovăţie directă, va stabili justiţia. Eu nu sunt judecător. Eu mă uit la toate companiile statului român şi nu închid ochii la absolut nicio situaţie, indiferent pe cine deranjează asta. Asta s-a observat acum. S-a luat măsura întreruperii posibilităţii ca aceia care au făcut lucrurile astea să mai decidă prost pentru Salrom, iar pentru ceea ce au făcut îi va judeca instanţa de judecată. Obligaţia mea este: unu -să nu mai fie acolo, doi – să recuperez prejudiciul. Nu doar trimitere la Parchet pentru chestiune penală, ci şi pentru recuperarea banilor. Statul ăsta nu este unul în care vin alţii şi îşi fac mendrele pe aici, se joacă doi ani de zile, să vadă dacă se pricep sau nu se pricep, fac nişte contracte şi după aia eventual, sunt doar demişi. Nu, vor plăti. Direcţia responsabilă din minister avea un director care astăzi este cercetat disciplinar şi nu mai este acolo şi pentru acest motiv”, a arătat ministrul Economiei.

Miruţă a spus că există şi un contract de aproape un milion de lei pentru realizarea unui videoclip, încheiat în timpul campaniei electorale, anulat ulterior, dar pentru care firma prestatoare cere în continuare plata integrală.

„Un milion de lei pentru un filmuleţ! Întâmplător, era şi campanie electorală în perioada respectivă”, a adăugat ministrul.

El a adăugat că toţi cei implicaţi în neregulile constatate vor răspunde în instanţă şi că ministerul va încerca recuperarea prejudiciilor.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.