Ministerul Finanțelor pune la dispoziție 2 miliarde de lei pentru stingerea datoriilor primăriilor. Termen-limită pentru depunerea cererilor

Ministerul Finanțelor pune la dispoziție 2 miliarde de lei pentru stingerea datoriilor primăriilor. Termen-limită pentru depunerea cererilor
Publicat de Alexandra Iana la 10 noiembrie 2026, 14:10

Ministerul Finanțelor a aprobat normele de aplicare a mecanismului de compensare în valoare de 2 miliarde de lei, prin care administrațiile publice locale își pot stinge datoriile restante către furnizori. Măsura vizează inclusiv instituțiile finanțate din bugetele locale și spitalele publice aflate în subordinea autorităților locale. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că termenul-limită pentru depunerea cererilor este 25 noiembrie 2026.

Ministerul Finanțelor a aprobat mecanismul de compensare de 2 miliarde de lei

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat ordinul prin care sunt puse în aplicare prevederile articolului 17, alineatele (3)–(19), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2026 privind rectificarea bugetului de stat.

Documentul stabilește normele metodologice și formularele necesare pentru funcționarea mecanismului de compensare de 2 miliarde de lei, destinat stingerii plăților restante înregistrate la 30 septembrie 2026.

Sunt vizate unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice finanțate din bugetele locale și spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale.

Mecanismul funcționează prin Trezoreria Statului, într-un circuit închis. Astfel, datoriile administrațiilor locale către furnizori sunt stinse simultan cu obligațiile fiscale pe care aceiași furnizori le au către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale.

Compensarea permite reducerea restanțelor fără ieșiri efective de numerar din Trezorerie.

Peste 97% din arieratele bugetului general consolidat provin din bugetele locale

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, arieratele bugetelor locale, respectiv plățile restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, se ridicau la 612,9 milioane de lei la 31 august 2026.

Suma era în creștere cu 3,7% față de luna precedentă și reprezenta peste 97% din totalul arieratelor bugetului general consolidat, care ajunseseră la 630,6 milioane de lei.

Aproape 166 de milioane de lei dintre restanțele administrațiilor locale aveau o vechime de peste un an.

Datele arată că problema persistă de mai mult timp. După reducerea arieratelor locale de la 798,8 milioane de lei în noiembrie 2025 la 573,6 milioane de lei în decembrie, acestea au crescut din nou la 644,3 milioane de lei în ianuarie și la 672,9 milioane de lei în februarie 2026.

La aceste sume se adaugă plățile restante cu o vechime mai mică de 90 de zile, precum și obligațiile către furnizorii de energie termică și operatorii de transport public local.

Ce datorii pot fi stinse prin noul mecanism

Mecanismul de compensare acoperă plățile restante către furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, înregistrate în contabilitate la 30 septembrie 2026 și raportate conform legislației.

Sunt incluse și sumele certe și exigibile datorate furnizorilor de energie termică în sistem centralizat, reprezentând diferența dintre prețul reglementat și prețul de facturare al energiei termice livrate populației.

De asemenea, pot fi stinse obligațiile către operatorii serviciului public de transport de călători, reprezentând compensații pentru serviciile publice prestate.

Măsura se aplică și plăților restante și obligațiilor fiscale ale administrațiilor locale, instituțiilor și spitalelor din subordine către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale.

Sunt incluse și obligațiile fiscale care condiționează menținerea eșalonărilor la plată.

Primăriile trebuie să depună cererile până la 25 noiembrie 2026

Pentru a beneficia de mecanismul de compensare, unitățile administrativ-teritoriale trebuie să încheie acorduri de stingere a obligațiilor cu fiecare furnizor.

Sumele datorate furnizorilor sunt corelate cu obligațiile fiscale ale acestora, confirmate prin certificatele de atestare fiscală emise de organele fiscale centrale.

Cererile trebuie depuse până la 25 noiembrie 2026 inclusiv, la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice sau la administrațiile județene ale finanțelor publice.

Documentația trebuie să cuprindă situația obligațiilor de plată, certificatele de atestare fiscală și acordurile încheiate cu furnizorii.

Structurile teritoriale ale Ministerului Finanțelor verifică solicitările în maximum două zile lucrătoare, iar Ministerul Finanțelor repartizează sumele pe județe și pe municipiul București în cel mult trei zile lucrătoare, în ordinea primirii cererilor și în limita plafonului disponibil.

Ulterior, sumele sunt repartizate unităților administrativ-teritoriale în termen de o zi lucrătoare, iar acestea au la dispoziție cel mult trei zile lucrătoare pentru depunerea ordinelor de plată la Trezoreria Statului.

După verificările efectuate de Trezorerie și organele fiscale, obligațiile sunt stinse cel târziu în ziua lucrătoare următoare, iar contribuabilii sunt informați în termen de 10 zile lucrătoare.

Alexandru Nazare: Nu dăm bani, stingem datorii

Ministrul Finanțelor a explicat că măsura urmărește să întrerupă un circuit al datoriilor în care administrațiile locale nu își plătesc furnizorii, iar firmele ajung să acumuleze, la rândul lor, obligații fiscale restante.

„Peste 97% din arieratele statului sunt la primării, consilii județene și spitale gestionate la nivel local, iar în spatele lor sunt firme care au lucrat pentru comunități și au ajuns, neplătite, cu datorii la ANAF. La rectificare am pus 2 miliarde pe masa și stingem simultan datoria primăriei către firmă și datoria firmei către stat. Nu dăm bani, stingem datorii – iar banii se întorc la buget sub formă de taxe colectate. Am construit acest mecanism pentru a rupe un cerc vicios: primării care nu își pot plăti furnizorii, companii care, neplătite, nu își pot plăti taxele, și arierate care se refac de la un an la altul. Cele 2 miliarde de lei sprijină atât mediul de afaceri, cât și autoritățile publice locale, prin Trezorerie: sting datoriile administrațiilor locale, curăță situația fiscală a companiilor care au lucrat pentru comunități și se întorc, în aceeași zi, la bugetul de stat sub formă de taxe colectate. Este o măsură care sprijină colectarea, mediul de afaceri și statul deopotrivă. Îi încurajez pe primari și pe președinții consiliilor județene să depună cererile cât mai repede, termenul fiind 25 noiembrie.”, a declarat Alexandru Nazare.

Potrivit Ministerului Finanțelor, companiile care au lucrat pentru administrațiile locale și nu au fost plătite își pot stinge propriile datorii fiscale, inclusiv accesoriile și obligațiile necesare menținerii eșalonărilor la plată.

Măsura urmărește să reducă riscul executării silite și să permită firmelor să își păstreze accesul la finanțare și la achiziții publice.

Sumele neutilizate vor fi retrase pe 21 decembrie

Conform calendarului stabilit de Ministerul Finanțelor, sumele repartizate și neutilizate vor fi retrase la 21 decembrie 2026, în baza prevederilor OUG nr. 41/2026.

Ordinul ministrului Finanțelor nr. 1527 din 6 noiembrie 2026, împreună cu normele metodologice și formularele standard, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Răspunderea pentru realitatea și exactitatea sumelor solicitate revine ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.

Cererile și plățile sunt verificate la fiecare etapă de direcțiile teritoriale ale finanțelor publice, Trezoreria Statului și organele fiscale.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.