Ministerul Energiei dă asigurări. România nu va pierde fondurilor europene din PNRR pentru sectorul energetic
SURSA FOTO: Dreamstime
În ciuda întârzierilor privind reforma guvernanței corporative în companiile de stat, România nu riscă pierderea fondurilor europene din PNRR pentru sectorul energetic. Ministerul Energiei anunță măsuri corective rapide, o reformă profundă inițiată în 2023 și o colaborare strânsă cu Comisia Europeană pentru deblocarea integrală a celor aproximativ 300 de milioane de euro alocate.
România nu pierde fondurile europene
Ministerul Energiei a transmis vineri, printr-un comunicat oficial, că România nu va pierde fonduri ca urmare a întârzierilor în atingerea obiectivului 121 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Potrivit instituției, au fost deja recuperate în jur de 70 de milioane de euro datorită unor acțiuni corective rapide și concrete. În prezent, implementarea reformei privind guvernanța corporativă în companiile energetice de stat a ajuns la un nivel de 65,5%.
Comisia Europeană a decis suspendarea parțială a plăților legate de acest jalon, invocând numiri în funcții de conducere ce nu ar fi respectat pe deplin principiile prevăzute în PNRR.
Ministerul subliniază că respectivele numiri au fost realizate înainte de iunie 2023. După preluarea mandatului de către ministrul Sebastian-Ioan Burduja, a fost inițiat un proces amplu de reformă.
Măsurile aplicate
-Adoptarea a două ordonanțe de urgență (OUG nr. 22/2025 și OUG nr. 4/2025), care permit revocarea anticipată a membrilor consiliilor de administrație ce nu respectă cerințele de guvernanță, respectând în același timp prevederile contractuale
-Înlocuirea a aproximativ 40 de persoane din conducerea a opt companii energetice importante (inclusiv Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz și CE Oltenia), cu administratori provizorii;
-Convocarea Adunărilor Generale ale Acționarilor, semnarea de acte adiționale la contractele existente și lansarea de noi procese de selecție, în acord cu legislația privind guvernanța corporativă;
-Constituirea comisiilor de selecție, cu participarea AMEPIP și a unor experți independenți, pentru cele opt companii vizate, începând cu 28 mai 2025;
-Lansarea procesului de fuziune dintre Institutul pentru Proiectare Mine pe Lignit și CE Oltenia, în scopul eficientizării structurii administrative.
Suma blocată de Comisia Europeană a fost redusă
Ca urmare a acestor intervenții, suma blocată de Comisia Europeană a fost redusă cu aproximativ 70 de milioane de euro.
Ministerul Energiei anunță că va continua eforturile pentru a atinge integral cerințele jalonului 121 și pentru a debloca integral fondurile europene alocate – circa 300 de milioane de euro.
În comunicatul transmis, instituția menționează și faptul că a păstrat un dialog constant cu Comisia Europeană, prin informări regulate și participări la reuniuni oficiale la Bruxelles.
„Reformele sunt autentice, iar angajamentul nostru pentru o guvernanță modernă și transparentă este deplin”, au transmis reprezentanții ministerului.
Guvernul reafirmă că va menține colaborarea strânsă cu autoritățile europene pentru a asigura respectarea integrală a condițiilor PNRR și protejarea intereselor României în sectorul energetic strategic.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





