Ministerele din Guvern, mobilizate de urgență! Se urmărește acum un „impact economic şi social major”

Ministerele din Guvern, mobilizate de urgență! Se urmărește acum un „impact economic şi social major”

SURSA FOTO: Dreamstime - bani

Publicat de Adrian Lambru la 21 iulie 2025, 15:47

Echipa de la Ministerul Finanțelor anunță inițierea unui demers de colaborare interinstituțională în vederea elaborării unui portofoliu de inițiative investiționale ce pot fi puse în practică prin formule de parteneriat public-privat (PPP). Conform oficialilor, acest demers va avea un „impact economic şi social major”. Fiecare instituție ministerială are obligația de a transmite, până la sfârșitul lunii iulie, o evaluare internă a proiectelor de investiții.

„Ministerul Finanţelor anunţă lansarea demersului interinstituţional pentru construirea unui portofoliu de proiecte de investiţii care pot fi implementate prin mecanisme de parteneriat public-privat (PPP), cu impact economic şi social major. Această iniţiativă marchează un pas decisiv în valorificarea potenţialului PPP-urilor pentru dezvoltarea României”, informează ministerul.

Guvernul anunță proiecte relevante

În acest context, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis solicitări oficiale către ministerele de resort pentru a identifica și analiza proiectele relevante care pot fi configurate sub forma unor colaborări public-private.

„România a înregistrat, până în prezent, un număr redus de proiecte implementate prin PPP, comparativ cu alte state europene care au valorificat acest instrument pentru dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor publice şi a altor domenii esenţiale. Ministerul Finanţelor urmăreşte, prin acest efort, să contribuie la creşterea capacităţii instituţionale pentru promovarea de proiecte viabile şi sustenabile, în colaborare cu sectorul privat”, precizează Ministerul de Finanţe.

Această inițiativă continuă acțiunile deja demarate de Ministerul Finanțelor în sprijinul extinderii proiectelor realizate prin PPP. În luna decembrie 2024, a fost emis Ordinul nr. 6695/17.12.2024 ce face referire la publicarea ghidurilor și metodologiilor destinate înțelegerii și aplicării cadrului PPP. Iar în intervalul 26–29 mai 2025, s-a desfășurat prima sesiune amplă de formare, dedicată autorităților publice centrale și locale, scrie news.ro.

Se așteaptă analize

„Fiecare minister este invitat să transmită, până la finalul lunii iulie, o analiză internă a proiectelor de investiţii, incluzând informaţii esenţiale precum: obiectivul proiectului, indicatorii tehnico-economici, valoarea estimată a investiţiei, stadiul de pregătire (temă de proiectare, studii de prefezabilitate sau fezabilitate), situaţia terenurilor implicate (proprietate, necesar de expropriere), precum şi avizele sau autorizaţiile deja obţinute”, a declarat Ministrul Alexandru Nazare.

Ministerele implicate în structurarea unui portofoliu de proiecte prin parteneriate public-private sunt următoarele:

  • Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Ministru Florin-Ionuţ Barbu
  • Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Ministru Diana-Anda Buzoianu
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Ministru Cseke Attila Zoltán
  • Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Ministru Daniel-Ovidiu David
  • Ministerul Energiei – Ministru Bogdan-Gruia Ivan
  • Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului şi Turismului – Ministru Radu-Dinel Miruţă
  • Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Ministru Dragoş-Nicolae Pîslaru
  • Ministerul Sănătăţii – Ministru Alexandru-Florin Rogobete
  • Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – Ministru Ciprian-Constantin Şerban

Importanța parteneriatelor

Parteneriatul public-privat este un model de colaborare între autoritățile statului și sectorul privat. Este utilizat pentru dezvoltarea și implementarea de proiecte de infrastructură, servicii publice, educație, sănătate, energie, turism etc. Acest tip de parteneriat permite autorităților să beneficieze de expertiza, eficiența și capitalul privat, fără a fi nevoite să suporte întreaga finanțare de la bugetul de stat.

România a avut până în prezent o utilizare limitată a acestui instrument, din cauza unor blocaje legislative, a lipsei de capacitate instituțională, dar și a reticenței investitorilor în fața unui cadru juridic instabil. În alte state europene, însă, PPP-urile sunt deja un mecanism consacrat pentru realizarea de autostrăzi, spitale, școli, proiecte energetice sau IT&C.

Informații articol
Despre autor
Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place. Adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.