De la debutul verii anului 2025, Federația Rusă a lansat o nouă ofensivă aeriană sporită împotriva Ucrainei. Atacul cuprinde cu un număr fără precedent de drone trimise simultan, între 200 și 400 pe noapte, care vizează atât cartiere rezidențiale, cât și infrastructuri esențiale din orașe precum Kiev, Harkov sau Dnipro.
Sirenele antiaeriene, zumzetul dronelor și exploziile obuzelor mențin populația într-o stare de vigilență permanentă. Mulți nu reușesc să găsească deloc odihnă, nopțile fiind dominate de frică, nesiguranță și suprasolicitare emoțională.
„În timpul atacurilor e imposibil să închizi ochii. Iar ziua devine o luptă cu iritarea și lipsa de concentrare”, spune Ilona Kovalenko, antreprenoare din Kiev. „Ne simțim pur și simplu goliți de energie”, adaugă Valeria Lohancenkova, baristă în capitală.
Pe arterele Kievului, urmele se văd cu ochiul liber. Oameni cu cearcăne adânci, pași apăsați, priviri rătăcite. Ceea ce reprezintă un amestec de epuizare și resemnare, dar și o voință tenace de a supraviețui.
Cetățenii din Kiev și problemele recente
Conform datelor medicale, urmările privării severe de somn devin din ce în ce mai îngrijorătoare. La clinica Universum din Kiev, numărul pacienților cu insomnie cronică s-a triplat începând din iunie, pe fondul escaladării atacurilor. Specialiștii avertizează asupra efectelor pe termen lung: tulburări emoționale, migrene, deficite de memorie, hipertensiune arterială și dezechilibre hormonale. Copiii se numără printre cei mai sensibili.
La spitalul pediatric Ohmatdit din Kiev, grav afectat de un atac cu rachete în iulie 2024, experții din laboratorul de somn au raportat o creștere semnificativă a anxietății la copii, acompaniată de simptome asociate tulburării de deficit de atenție cu sau fără hiperactivitate (ADHD). Mulți dintre acești copii își petrec nopțile în adăposturi subterane, fiind treziți brusc de sirene sau explozii. Teama, nesiguranța și expunerea repetată la stres îi afectează în mod profund.
A se preda sau nu?
Bloggerii militari ruși au transmis mesaje de indignare după ce liderul azer Ilham Aliev le-a transmis ucrainenilor „să nu se predea niciodată” și „să nu accepte ocupația” pentru „a nu tolera încălcarea valorilor teritoriale”, informează The Moscow Times. Mai mult, acești bloggeri militari ruși sunt profund afectați de decizia Azerbaidjanului de a intenta un proces împotriva Rusiei pentru doborârea unui avion comercial al companiei AZAL. Este vorba despre o tragedie soldată cu 38 de victime în decembrie anul trecut.
În acest cadru, ei susțin că liderul azer face afirmații „ostile” și „rusofobe” și amenință țara caucaziană cu o posibilă invazie.
Isterie printre bloggerii militari ruși Ilham Aliev „a acceptat linia escaladării” și „doar forța (…) îl poate face să o schimbe”, afirmă bloggerul Iurii Podoliaka.
„În prezent, statul Azerbaidjan nu este doar o țară neprietenă față de Rusia, ci și un competitor geopolitic”, completează el.
Administratorul canalului „Zapiski Veterana” menționează că „Baku se transformă rapid într-o ramură NATO și urmează conștient calea Ucrainei”, în timp ce bloggerul Aleksei Jivov avertizează că „Marea Caspică ar putea deveni în scurt timp un nou teatru de operațiuni militare”.
Pe canalul WarGonzo, al lui Semion Pegov, a fost postată o opinie despre „inevitabilitatea” unui conflict armat între Rusia și Azerbaidjan.
„Azerbaidjanul a adoptat deschis și public o poziție rusofobă. Și cu cât ne pregătim mai repede pentru această confruntare, cu atât mai bine”, se arată în postarea respectivă.