Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant de ziua fiului ei! Cum arată acum băiatul acesteia

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant de ziua fiului ei! Cum arată acum băiatul acesteia
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 3 august 2021, 15:12

Ayan, fiul Mihaelei Rădulescu și al omului de afaceri Elan Schwartzenberg a împlinit recent 17 ani. Cu această ocazie, Mihaela Rădulescu a scris pe contul ei de socializare, un mesaj emoționant. Totodată, aceasta a postat și niște fotografii în care apare cu fiul ei. Cum arată acum băiatul Mihaelei Rădulescu?

Ayan, fiul Mihaelei Rădulescu, a împlinit recent 17 ani. Vedeta a scris un mesaj emoționant pe Instagram cu ocazia zilei de naștere a fiului ei. Prezentatoarea TV a mărturisit cât de mult își iubește copilul, care „e bărbat în toată regula”. Mihaela Rădulescu a scris despre fiul ei, care a împlinit 17 ani, că îndiferent de vârsta pe care acesta o are, el va rămâne tot „puiul’ ei.

”Nu-mi pasă că nu-s cele mai reușite poze. Mi-ajunge să știu că am fost împreună, de ziua lui, așa cum am fost mereu – cu aceeași iubire strașnică, cu același chef de viață, cu aceeași bucurie cu care m-a încărcat de când l-am adus pe lume. E tot puiul meu, e tot sufletul meu, chiar dacă e bărbat în toată regulă. A crescut prea repede, dă de viață pe cont propriu, muncește pentru ce visează… Am tot mai puține de făcut pentru el, învăț să mă dau ușor deoparte și să-l las să zboare. Uf…., mai am de-nvățat. :)”, a scris Mihaela Rădulescu pe pagina sa de Instagram, alături de o fotografie în care apare alături de fiul ei.

În prezent, Ayan Schwartzenberg studiază la un liceu din Monte Carlo, Monaco, dar deja se pregătește pentru a-și continua educația la o universitate prestigioasă. Adolescentul este pasionat de sport și imaginile postate de acesta pe conturile de socializare adună rapid mii de like-uri. La 17 ani, Ayan Schwartzenberg este multiplu campion la Muay Thai (box thailandez), de patru ori campion la Krav Maga (sport de apărare) şi are și o medalie la Kickboxing.

Pe lângă aceste sporturi, Ayan este pasionat și de alergare-maraton, fotbal, tir, escaladă, şah, motocros, ciclism, tenis, înot, schi, snowboard, skateboard, wakeboarding, schi nautic, dar şi planorism,

Ayan este rodul căsniciei pe care Mihaela Rădulescu a avut-o cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg, cei doi divorțând în anul 2008.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.