Numărul funcţionarilor care beneficiază în 2009 de dreptul la prime de vacanţă este de aproximativ 258.000 de persoane, respectiv magistraţi şi personal auxiliar din justiţie, funcţionari din autorităţile centrale şi locale, poliţişti şi funcţionarii din administraţia penitenciarelor, potrivit MFP.

De dreptul de a beneficia de prime de vacanţă beneficiază în principal magistraţii şi personalul auxiliar din sistemul justiţiei (grefieri), funcţionarii publici din instituţiile şi autorităţile publice de nivel central (toate ministerele şi instituţiile din subordinea acestora, precum şi alte organe de specialitate ale administraţiei centrale), şi local (consilii judeţene, consilii locale şi alte instituţii din subordinea acestora), politiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, se arată într-o informare a Ministerului Finanţelor Publice preluată de Mediafax.

Instituţia arată că în perioada 2001-2006 au fost introduse acţiuni în instanţă, individual sau prin intermediul organizaţiilor sindicale, prin care majoritatea salariaţilor menţionaţi anterior au câştigat dreptul la acordarea primelor de vacanţă pe toată perioada pentru care acest drept a fost suspendat, precum şi pentru viitor.

Valoare totală: 795 milioane lei

„Având în vedere aceste aspecte, pentru înlăturarea inechităţilor create între persoanele care au obţinut prima de vacanţă în instanţă, reprezentând majoritatea salariaţilor care aveau acest drept stabilit prin lege şi persoanele care nu s-au adresat instanţelor, începând cu anul 2007 acest drept nu a mai fost suspendat. Prin O.U.G. nr. 146/2007 s-a aprobat plata eşalonată în trei tranşe în cursul anului 2008 a primelor de vacanţă restante din perioada 2001-2006 pentru personalul care nu a obţinut titluri executorii”, potrivit informării Ministerului Finanţelor Publice.

Astfel, efortul bugetar a totalizat anul trecut suma de 795,2 milioane lei, dintre care 541,7 de milioane lei de la bugetul de stat, 183,5 milioane lei de la bugetele locale şi 70 milioane lei de la instituţiile subvenţionate.

Referitor Ministerul Educaţiei, Cercetării şi lnovării, pentru funcţionarii publici din acest minister a fost alocată suma de 2,142 milioane lei pentru prime de vacanţă, în contextul în care legea privind statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţine prevederi referitoare la acordarea acestui drept.

SURSA: Mediafax