Metro negociază o fuziune între rețelele de magazine Kaufhof și Karstadt

Metro negociază o fuziune între rețelele de magazine Kaufhof și Karstadt
Publicat de Radu Cazan la 3 noiembrie 2014, 09:34

Metro AG, care deţine reţeaua de magazine Kaufhof, a anunţat că negociază achiziţionarea reţelei rivale Karstadt, dar nu va încerca o preluare agresivă, transmite Reuters, citat de Agerpres.

„Am purtat negocieri exploratorii şi nu vom merge mai departe de asta în viitorul apropiat. Nu este nevoie să luăm măsuri pentru a face ceva în plus”, a afirmat un purtător de cuvânt al Metro.

Speculaţiile privind o posibilă fuziune între cei doi giganţi ai retailului din Germania au apărut de mult timp. În iulie, Metro a exclus ideea că ia în considerare o astfel de tranzacţie. Dar revista germană Focus a anunţat că proprietarul Karstadt şi-a intensificat recent eforturile de a ajunge la un acord cu Kaufhof şi s-a întâlnit cu directorii care lucrează pentru lanţul rival de magazine.

Revista susţine că investitorul austriac René Benko de la Karstadt s-a întâlnit cu directorul responsabil cu strategia Metro şi cu managerul Christian Baier.

Metro a reafirmat recent că se aşteaptă la un profit operaţional de aproximativ 1,75 miliarde de euro în anul fiscal 2014, în linie cu câştigul din exerciţiul financiar precedent.

Divizia Cash & Carry reprezintă aproximativ jumătate din vânzările grupului Metro, cu peste 750 de magazine în 28 de ţări din Europa şi Asia. Metro deţine şi o divizie de produse electronice, Media-Saturn, reţeaua de supermarketuri Real şi magazinele Kaufhof din Germania. În ultima perioadă, compania se extinde pe pieţele emergente pentru a compensa tendinţa de scădere a vânzărilor în Europa Occidentală. Pieţele emergente sunt responsabile pentru o treime din vânzările Metro, în prezent.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume. Este al patrulea retailer din Europa. Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.