Din această toamnă, special pentru acest proiect, s-a alăturat echipei MedikaTV și Ioana Răduca. Ea va modera Medika Special în zilele de marți și joi. Ioana Răduca are 17 ani de experiență în televiziune. A lucrat în Departamentele de Știri de la Antena 1, Antena 3, Realitatea TV. Ca om de televiziune a crescut trecând prin toate etapele meseriei: reporter de teren, redactor, editor, șef de secție, coordonator proiecte speciale, prezentator-moderator, redactor-șef. În 2009 Ioana Răduca a primit Marele Premiu – „Reporter Special” al  Asociației Profesioniștilor de televiziune.

Mare parte din activitatea mea din televiziune a fost legată de Sănătate, fie că vorbim despre perioada în care am fost reporter care s-a ocupat de acest domeniu, fie că vorbim despre perioada în care am coordonat Secția Social, fie că vorbim despre cea în care din poziția moderatorului am încercat să aduc în atenția publică subiecte din această zonă, pe care eu le consider extrem de importante pentru fiecare dintre noi, bolnavi sau sănătoși tun. Așa că propunerea legată de acest proiect a venit ca redescoperirea unei vechi pasiuni pentru care nu aveam cum să spun nu. E o provocare pentru care le mulțumesc celor care mi-au oferit-o!

Talk-show-ul Medika Special își propune să le arate telespectatorilor, seară de seară, cele mai importante fațete ale subiectelor fierbinți care încing agenda publică în domeniul Sănătății, cu ajutorul invitaților care au expertiza potrivită pentru a oferi răspunsuri relevante.

Doctorul Zilei, emisiunea produsă de doctorulzilei.ro, publicație media aflată în portofoliul Editurii Evenimentul și Capital, va fi prezentă pe Medika TV,  o emisiune tip calidoscop medical, marți, de la ora 18.00.  Emisiunea Doctorul Zilei este produsă de Virgil Munteanu și prezentată de Elena Oceanu, jurnalist Doctorul Zilei. Cititorii pot urmări și alte emisiuni pe teme medicale, produse sub brandul DocPlay, pe site-ul publicației.

Te-ar putea interesa și: