McDonald’s încearcă să îşi reînvie business-ul: Găinile să zburde libere şi puii să nu mai fie injectaţi cu antibiotice

McDonald’s încearcă să îşi reînvie business-ul: Găinile să zburde libere şi puii să nu mai fie injectaţi cu antibiotice
Publicat de Valentin Gros la 5 septembrie 2016, 12:17

McDonald’s vrea să-şi recâştige clienţii şi schimbă strategia de creştere a păsărilor din fermele furnizoare de ouă, după ce un jurnalist a scos la iveală modul în care ele erau crescute, înghesuite în cuşti şi maltrate de către îngrijitori.

De asemenea, dezvăluirile au mai arătat faptul că grupul injecta puii cu antibiotice pentru a-i face să crească mai repede. Ulterior, gigantul fast-food a recunoscut acuzaţiile şi a promis că va lua măsuri în acest sens, scrie publicaţia Fortune, citată de Mediafax.

CEO-ul companiei, Steve Easterbrook are două principii pe baza cărora face angajări: "Întâi faptele, apoi vorbele" şi "Progresul peste perfecţiune".

Eastebrook, 49 de ani, este CEO-ul McDonald`s încă din martie 2015. Într-un an şi jumătate de când se află la cârma companiei, a început să diminueze cheltuielile şi a decis să mute sediul central al McDonald's de la periferie înapoi în Chicago.

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.