Marele actor ne-a părăsit. O lume întreagă e în lacrimi: Puterea, dragostea și bunătatea lui vor rămâne nemuritoare
SURSA FOTO: Dreamstime - Doliu
Lumea filmului este în doliu după ce actorul Peter Navy Tuiasosopo, cunoscut pentru rolurile sale din producții de succes precum Fast & Furious și Street Fighter, s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani. Trista veste a fost anunțată de familia sa, iar fanii și colegii de breaslă și-au exprimat regretul pe rețelele de socializare.
Potrivit apropiaților, actorul din Fast & Furious a murit din cauza unor complicații cardiace, decesul survenind în dimineața zilei de luni, 10 februarie 2025.
Actorul din Fast & Furious a murit la vârsta de 61 de ani
Fiul său, Manoah Peter Tuiasosopo, a fost cel care a făcut public anunțul, mulțumind tuturor pentru gândurile și rugăciunile lor. Momentan, familia nu a oferit detalii despre ceremonia funerară, însă a transmis că va organiza un eveniment în memoria acestuia.
Fiul regretatului actor a subliniat că „puterea, dragostea, compasiunea și bunătatea lui vor rămâne nemuritoare”.
„Puterea, dragostea, compasiunea și bunătatea lui vor rămâne nemuritoare. Cu inima grea, eu și familia mea vrem să mulțumim tuturor pentru gândurile și rugăciunile lor. Tatăl nostru Peter N. Tuiasosopo a decedat în această dimineață la ora 3:16”, este mesajul pe care l-a transmis, pe Facebook, fiul regretatului Peter Navy Tuiasosopo, conform Deadline.
Peter Navy Tuiasosopo a debutat în industria cinematografică în 1991
Peter Navy Tuiasosopo s-a născut pe 24 mai 1965 în San Pedro, Los Angeles, și a debutat în industria cinematografică în 1991. De-a lungul carierei sale, a avut roluri memorabile în numeroase filme și seriale de succes.
Pe lângă Fast & Furious, a jucat în Street Fighter (1994), unde a împărțit platourile de filmare cu Jean-Claude Van Damme, Kylie Minogue și Raul Julia. Alte apariții notabile includ Necessary Roughness, Mayans MC, Magnum PI, New Girl, Black-ish, Ray Donovan și NCIS.

Actorul a făcut parte din distribuția unor producții de renume
De asemenea, actorul a făcut parte din distribuția unor producții de renume precum Îngerii lui Charlie, The Scorpion King, BASEketball și Austin Powers: Goldmember.
Cariera sa bogată și talentul său actoricesc au fost apreciate de public și de colegii din industrie.
În perioada următoare, familia și apropiații se pregătesc să îi cinstească memoria și să celebreze contribuția sa la lumea cinematografiei
În perioada următoare, familia și apropiații se pregătesc să îi cinstească memoria și să celebreze contribuția sa la lumea cinematografiei. Moartea sa lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au admirat, însă moștenirea sa artistică va dăinui prin personajele pe care le-a interpretat cu măiestrie.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





