Marcel Ciolacu a scris pe pagina sa de Facebook ce măsuri se vor lua pentru deblocarea crizei din sistemul sanitar.

„Așa cum am spus, am stopat orice negociere politică până la rezolvarea problemelor sociale din țară. Astăzi am avut o discuție foarte aplicată cu reprezentanții sindicatelor din Sănătate, alături de ministrul Alexandru Rafila.

Angajații din sistemul sanitar sunt cei care au stat în prima linie a luptei cu pandemia, în timp ce alții fumau și beau în Guvern”, a spus liderul PSD.

S-a convenit să se răspundă solicitărilor sindicaliștilor

Liderul PSD a explicat că toate salariile din sistem vor fi aduse la grila convenită prin legea salarizării unitare. Potrivit acestuia, posturile din sistemul sanitar vor fi deblocate.

„De aceea, respectul față de ei trebuie tradus și prin fapte concrete. Am convenit astăzi să le răspundem majorității solicitărilor. Toate salariile din sistem vor fi aduse la grila convenită prin legea salarizării unitare.

Posturile din sistemul sanitar vor fi deblocate. Voucherele de vacanță vor fi acordate pentru toți angajații din sistem. Iar viitoarea lege a salarizării va rezolva toate inechitățile actuale”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu crede că s-a făcut pasul în direcția corectă

El a menționat că acesta este un prim pas în direcția corectă.

„Sunt hotărât să continuăm același tip de dialog, cu soluțiile pe masă, în zilele viitoare și cu liderii sindicali din educație, transporturi și poliție.

Împreună, sunt convins că vom reuși să oferim rezolvări coerente care să răspundă cât mai eficient nemulțumirilor manifestate acum în societate”, a mai subliniat Marcel Ciolacu.

Se vor debloca 14.000 de posturi din sistemul medical

La discuțiile care s-au purtat la Palatul Victoria, s-au analizat soluțiile care vizează deblocarea angajărilor din sistem, eliminarea inechităților și noul sistem de salarizare. Astfel, prin memorandum promovat de ministerul Sănătății, Guvernul va aproba deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul medical, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit unui comunicat de presă venit de la Guvern, vor fi alocate finanțările necesare pentru a completa plata voucherele de vacanță pentru toți angajații din sistem.

Pentru acoperirea integrală a majorărilor salariale din sistemul medical, Guvernul va adopta actul normativ prin care se va majora prin aducerea la același nivel maxim a tuturor angajaților care se regăsesc în Anexa 2 la Legea 153/2017, inclusiv personalul din categoria asistenței sociale.

Din perspectiva noii legi a salarizării, vor fi refăcute ierarhizările de personal, pentru a elimina inechitățile și a repoziționa asistenții medicali în viitoarea grilă. Recunoașterea rolului important al asistenților medicali în funcționarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare.