Marcel Ciolacu, candidatul susținut de PSD pentru șefia Consiliului Județean Buzău, a mers duminică dimineață la Biroul Electoral Județean pentru a-și depune oficial candidatura, fiind însoțit de echipa de conducere a organizației județene și de primarii municipiilor Buzău și Râmnicu Sărat. După predarea documentelor și a semnăturilor adunate, fostul premier le-a adresat un mesaj celor care l-au sprijinit în proces.
„Aş dori să mulţumesc buzoienilor care şi-au pus semnătura pentru a-mi permite actul administrativ de depunere a candidaturii şi acest lucru mă onorează, dar cumva mă şi obligă. Mă întorc unde am crescut, nu fac un pas înapoi ci unul imens înainte. Mă întorc la administraţia locală, unde am fost consilier municipal, consilier judeţean, viceprimar, prefect interimar. Ştiu cel mai bine aceste lucruri”, a explicat Ciolacu, subliniind că revine în zona care i-a format cariera politică.
Acesta a ținut să clarifice și rolul președintelui Consiliului Județean, insistând că funcția este una de coordonare și strategie, nu de comandă asupra administrațiilor locale:
„Preşedintele Consiliului Judeţean nu este şeful primarilor, nu este administrator. Împreună cu toţi primarii trebuie să ducem la îndeplinire un plan sectorial în infrastructură, sănătate şi educaţie prin parteneriate pe care le vom face”.
Fostul premier consideră că Buzăul se află într-un moment favorabil, în contextul în care secțiuni din Autostrada Moldovei sunt deja deschise, iar restul urmează să fie funcțional în scurt timp.
„Autostrada nu a fost făcută pentru Buzău, a fost făcută pentru întreaga Moldovă, dar suntem prima destinaţie a ei şi vor veni multe oportunităţi economice”, a remarcat acesta, sugerând că județul poate beneficia de un val de investiții.
Ciolacu a vorbit și despre necesitatea unei reorganizări administrative la nivel județean, dar și despre modernizarea serviciilor publice.
„Judeţul Buzău poate deveni judeţ pilot pentru o reformă reală în administraţia publică… Fără să schimbăm Constituţii, fără schimbări legislative, doar prin voinţă politică. Totodată, trebuie să construim o nouă entitate în sistemul de sănătate. Ştim cu toţii vechimea Spitalului Judeţean şi trebuie să începem schimbarea”, a transmis acesta.
În ceea ce privește turismul, candidatul spune că a vizitat majoritatea localităților în ultimele săptămâni și a descoperit locuri cu un potențial enorm.
„Avem zone rupte din rai. Este unul dintre cele mai frumoase judeţe din România. Avem absolut tot ceea ce ne trebuie să ne dezvoltăm. Ne dorim ca Buzău să nu mai fie un judeţ de tranzit. Buzăul trebuie să devină o destinaţie”, a adăugat Ciolacu, insistând pe nevoia unui plan coerent pentru atragerea vizitatorilor.
Primarul municipiului Buzău a transmit un mesaj conciliant
Un mesaj important a venit și de la primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, cunoscut pentru criticile sale din trecut la adresa fostului premier. De data aceasta, edilul a transmis un mesaj conciliant:
„Marcele, te-am criticat de-a lungul timpului dar, poate confirma şi Înaltpreasfinţitul Ciprian (…) critica este ruptă din rai, dacă lucrurile se îndreaptă. Şi sunt sigur că se vor îndrepta, iar buzoienii vor avea de câştigat. Indiferent cât te-ar înjura lumea, autostrada va fi legată de numele tău”, a spus Toma, subliniind că este dispus să lucreze în echipă pentru dezvoltarea județului.
Primarul a accentuat și că Buzăul are nevoie de un proiect unitar, bine conturat:
„Trebuie să existe un proiect de judeţ Buzău, care poate deveni un motor pentru România, turistic şi economic. Geoparcul Ţinutul Buzăului este un diamant neşlefuit… Ai în mine un om de echipă care va munci alături de tine şi de ceilalţi colegi pentru ca Buzăul să meargă spre mai bine”.
La final, liderul PSD Buzău, Romeo Lungu, a afirmat că organizația are în Ciolacu candidatul potrivit pentru funcția de președinte al CJ.
„Mă bucur foarte mult că îl avem pe Marcel Ciolacu candidat. Este cea mai bună alegere pe care o puteam face. Este singurul candidat cu experienţă şi expertiză în administraţia publică, centrală şi locală iar PSD are majoritatea necesară în Consiliul Judeţean (…)”, a spus acesta.