Cum pot fi atrași românii din străinătate. Ciolacu: Nu poți avea pretenții fără investiții și salarii mari

Cum pot fi atrași românii din străinătate. Ciolacu: Nu poți avea pretenții fără investiții și salarii mari

SURSA FOTO: Facebook, Marcel Ciolacu, captură ecran

Publicat de Bogdan Ungureanu la 18 mai 2024, 19:29

Sute de mii de români au plecat din ţară în căutarea unui trai mai bun în ţările din vestul Europei sau în alte locuri de pe glob. Premierul Marcel Ciolacu a explicat ce trebuie să facă autorităţile pentru a-i determina pe aceştia să revină pentru a trăi şi munci în ţara în care s-au născut ei sau părinţii lor.

Se construiesc spitale în România. Marcel Ciolacu oferă Oradea drept un exemplu de urmat

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, după vizita de sâmbătă, 18 mai, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani, că se intră într-o perioadă intensă de dezvoltare.

Șeful Guvernului a subliniat că „nu se poate atinge un ritm ridicat de dezvoltare fără educație și sănătate”.

Premierul a declarat că a fost recent atât la Iași, cât și la Piatra Neamț. El a menționat că la Iași au început lucrările pentru noul spital regional, iar la Neamț s-a semnat contractul prin PNRR pentru noul spital județean.

De asemenea, Marcel Ciolacu a spus că a vizitat Bacăul, unde, tot prin PNRR, se construiește un Pavilion Municipal lângă spitalul județean. Premierul a adăugat că abordarea corectă este să existe o singură unitate spitalicească, unde tot efortul, fie că vine de la primărie, fie de la consiliul județean, să fie concentrat într-o singură investiție, așa cum a observat și la Oradea.

„Am fost zilele acestea şi la Iaşi şi la Piatra Neamţ. La Iaşi au început lucrările pentru noul spital regional, la Neamţ s-a semnat contractul prin PNRR pentru noul spital judeţean.

Am fost şi la Bacău, unde tot prin PNRR este făcut un Pavilion Municipal lângă spitalul judeţean şi cred că abordarea corectă este să fie o singură unitate spitalicească, unde tot efortul, chiar dacă este de la primărie, cât şi de la consiliul judeţean şi făcut într-o singură investiţie, aşa cum am văzut şi la Oradea.

Acum avem de închis la Focşani, la Vrancea, o investiţie de 200 de milioane, iar în perioada următoare, toată investiţia este deja prinsă pe BEI (Banca Europeană de Investiții – n.r.) în Acordul semnat de Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii. La fel şi spitalul din Botoşani”, a declarat premierul Ciolacu sâmbătă, 18 mai, după vizita efectuată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani.

Ciolacu: Cu adevărat cele mai multe investiţii au venit în această perioadă în Moldova

Marcel Ciolacu a adăugat că dezvoltarea nu poate exista fără educație și sănătate. Nimeni nu le poate românilor din diaspora să se întoarcă în țară dacă nu li se oferă locuri de muncă bine plătite și dacă nu se fac investiții care includ infrastructura.

Şeful Guvernului a adăugat că, în ultima perioadă, Moldova a beneficiat de cele mai mari investiţii. Ritmul va fi păstrat, a garantat Ciolacu.

Prim-ministrul a vorbit şi despre mult aşteptata Autostradă A7. 148 de kilometri ar putea fi daţi deja în folosinţă chiar de anul acesta.

„O să vină şi Centrul de Excelenţă pe învăţământul dual aici şi automat, cu finalizarea A7 şi, după cum bine ştim, primul tronson pe care încercăm să îl dăm în circulaţie până la sfârşitul anului, anume Buzău-Focşani, până la 148 km anul acesta, urmând să fie făcută joncţiunea până în capăt şi cu A8.

Se intră într-un ritm mare de dezvoltare. Nu poţi ai un ritm mare de dezvoltare fără învăţământ şi fără sănătate. Nu poţi să ai pretenţii să se întoarcă românii acasă, dacă nu ai locuri de muncă bine plătite, investiţii. Investiţiile nu vin decât la pachet cu infrastructura.

Cu adevărat cele mai multe investiţii au venit în această perioadă în Moldova şi cu certitudine că acest ritm va fi continuat”, a mai declarat Marcel Ciolacu sâmbătă, 18 mai.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.