Marcel Ciolacu atacă PNL! Liderul interimar PSD critică Guvernul Orban

Marcel Ciolacu atacă PNL! Liderul interimar PSD critică Guvernul Orban
Publicat de Corina Chiriac la 7 ianuarie 2020, 17:52

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, critică Guvernul pentru decizia de a contesta ”pe ascuns” la CCR o lege care prevede creşterea unor salarii şi plata unor sporuri pentru bugetari, act normativ pe care, susţine liderul social-democrat, ”toţi liberalii, inclusiv şapte actuali miniştri, l-au votat în decembrie 2019” în Parlament.

”S-au jurat că nu taie salarii, dar exact asta fac! PNL este incapabil să guverneze şi contestă la CCR chiar şi proiectul votat – tot de ei! – cu câteva săptămâni înainte. După tăierile de la profesori, acum iau la rând toate categoriile. Pe 1 ianuarie, câteva mii de români aşteptau să li se facă dreptate şi să le crească salariile conform unui proiect al PSD pe care toţi liberalii, inclusiv şapte actuali miniştri, l-au votat în decembrie 2019 (personalul din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române etc). De Revelion, PNL şi-a dat seama că nu mai vrea să crească salariile acestor oameni şi a contestat pe ascuns legea la CCR. Pură ticăloşie!”, a scris Ciolacu marţi pe Facebook.

Totodată, acesta acuză Guvernul că nu vrea să crească nici pensiile de la 1 septembrie.

”De aici şi insistenţa cu anticipatele: să nu mărească nici pensiile de la 1 septembrie!”, a mai spus Ciolacu.

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 5 februarie sesizarea Guvernului asupra proiectului de modificare a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pe 31 decembrie 2019, Guvernul a formulat o sesizare de neconstituţionalitate asupra propunerii legislative pentru completarea articolului 38 alineatul (3) din Legea-cadru 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.