Claudiu Târziu avertizează asupra unei noi crize politice. Ce spune despre viitorul Guvern și rolul PNL: Termenul de valabilitate este de cel mult șase luni
SURSA FOTO: Claudiu Târziu
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Partidului Acțiunea Conservatoare și fondator al AUR, critică programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Într-o intervenție la Realitatea, acesta a pus sub semnul întrebării posibilitatea majorării salariilor și pensiilor, concomitent cu reducerea deficitului bugetar. Târziu consideră că promisiunile economice nu sunt susținute de măsuri pentru creșterea producției. Totodată, acesta estimează că viitorul Executiv ar putea rămâne în funcție cel mult șase luni, în funcție de poziția adoptată de PNL.
Claudiu Târziu contestă promisiunile economice din programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Claudiu Târziu susține că măsurile economice anunțate de premierul desemnat Luca Niculescu sunt dificil de aplicat în condițiile în care viitorul Guvern ar trebui să majoreze veniturile populației, să reducă anumite impozite și, în același timp, să mențină deficitul bugetar sub control. Europarlamentarul consideră că aceste obiective presupun cheltuieli suplimentare, fără să existe suficiente explicații privind sursele de finanțare.
„Dacă PNL are alte ținte, promite că va face, dar în niciun caz nu poți să și tai, să și tai. E cam complicat să faci și ceea ce a spus premierul desemnat: creșteri de salarii și pensii, așa cum se cuvin, să renunți la unele impozitări și să faci tot felul de lucruri care presupun bani, iar, pe de altă parte, să ții deficitul jos și să reduci inflația. Nu e chiar așa de ușor să faci asta”, a declarat Claudiu Târziu la Realitatea.
Pachetul de solidaritate pentru 2027, criticat de Claudiu Târziu
Președintele Partidului Acțiunea Conservatoare a criticat și propunerea privind introducerea unui pachet de solidaritate în 2027, destinat persoanelor vulnerabile, pensionarilor cu venituri reduse și familiilor afectate de creșterea prețurilor și a facturilor. În opinia sa, acordarea periodică a unor ajutoare financiare nu poate înlocui asigurarea unor salarii și pensii corespunzătoare.
„Au mai propus și un pachet de solidaritate în 2027, un sprijin pentru persoanele vulnerabile, pensionarii cu venituri mici și familiile afectate de scumpiri și de facturi. Am mai avut discuția asta de foarte multe ori: oamenii au nevoie să fie plătiți corect, să primească o pensie corectă, nu niște ajutoare date din când în când”, a afirmat europarlamentarul.

Creșterea producției și a exporturilor, considerată necesară pentru finanțarea măsurilor economice
Claudiu Târziu a afirmat că programul de guvernare ar trebui să explice concret cum poate România să își majoreze producția și exporturile, astfel încât economia să genereze venituri suplimentare. Acesta a precizat că nu a parcurs integral documentul, însă susține că informațiile analizate până în prezent nu indică existența unei strategii clare în această direcție.
„Opinia mea este că aceste promisiuni sunt fără acoperire, atâta vreme cât nu vom produce mai mult, nu vom avea de unde împărți mai mult. Și nu văd nimic în privința aceasta. Mă rog, nu am citit integral textul programului de guvernare ca să văd dacă are referiri la acest subiect, dar, din ce am văzut, nu există o parte în care să se vorbească în mod clar și fără echivoc despre producție. Dom’le, cum facem noi să producem mai mult, să producem pentru export, să câștigăm mai mulți bani? Pentru că așa putem să-i împărțim”, a explicat acesta.
Claudiu Târziu estimează că viitorul Guvern ar putea avea un mandat de cel mult șase luni
Referindu-se la situația politică, Claudiu Târziu a apreciat că Executivul propus de Luca Niculescu ar putea reprezenta doar o soluție temporară pentru depășirea crizei guvernamentale. Europarlamentarul a descris viitorul Cabinet drept un „guvern paratrăsnet”, despre care consideră că ar putea funcționa pentru o perioadă de maximum șase luni.
„Pe de altă parte, ce vreau să vă spun este că discuția aceasta este oțioasă, adică inutilă, întrucât guvernul acesta este unul paratrăsnet, un guvern cu termen de valabilitate anunțat și foarte scurt, de cel mult șase luni”, a declarat fondatorul AUR.
PNL ar trebui să renunțe la depunerea unei moțiuni de cenzură în primele șase luni
În privința susținerii parlamentare, Claudiu Târziu a arătat că stabilitatea viitorului Executiv depinde de votul PNL și de acceptarea unei condiții politice privind nedepunerea unei moțiuni de cenzură în primele șase luni. Acesta a susținut că un asemenea angajament ar putea asigura o perioadă de funcționare a Guvernului între actuala criză politică și o eventuală nouă confruntare parlamentară.
„Să vedem dacă va fi într-adevăr votat de PNL și dacă PNL își va asuma și condiția aceasta, ca în primele șase luni să nu depună nicio moțiune de cenzură. Pentru că atunci știm că măcar șase luni va exista acest guvern, care va asigura o zonă-tampon între criza politică pe care o traversează România de cinci luni și ceva și următoarea criză politică, preconizată să înceapă imediat ce guvernul Nicolae Ciucă își va fi încheiat mandatul printr-o altă moțiune de cenzură”, a spus Târziu.
Claudiu Târziu cere PNL să își asume responsabilitatea pentru susținerea Guvernului
Europarlamentarul a avertizat că liberalii ar putea încerca să își păstreze posibilitatea de a iniția oricând o moțiune de cenzură, chiar dacă vor vota învestirea noului Cabinet. În opinia sa, o asemenea poziție ar permite PNL să evite asumarea responsabilității politice pentru activitatea Executivului.
„Dacă PNL acceptă asta, pentru că s-ar putea ca PNL să spună: «Dom’le, ne rezervăm dreptul de a depune o moțiune de cenzură oricând», în felul acesta vor să se derobeze de orice fel de responsabilitate cu privire la guvernare”, a afirmat acesta.
Claudiu Târziu a mai susținut că responsabilitatea pentru activitatea unui Guvern revine inclusiv partidelor care contribuie prin vot la învestirea acestuia, indiferent dacă participă direct la exercitarea puterii. El a pus sub semnul întrebării și susținerea unui Cabinet exclusiv pentru evitarea organizării alegerilor anticipate.
„Nu merge așa. Ai votat un guvern, că-l exerciți sau nu, de guvernare ești responsabil în egală măsură cu cel care o exercită, pentru că tu l-ai pus acolo. Ai avut încredere în el, ai avut temei să-l votezi. Sau încrederea ta a izvorât din frica de alegeri anticipate? Pentru că atunci nu ai chiar niciun fel de justificare”, a declarat Claudiu Târziu.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.