În acelaşi timp, puţin peste jumătate dintre angajaţi (54%) consideră că promovările în cadrul organizaţiei din care fac parte se realizează corect, iar 19% declară contrariul, conform unui studiu realizat de IRES şi comandat de Up România.

Printre beneficiile cele mai dorite de participanţii la această cercetare, se regăsesc asigurările medicale (88%), primele de sărbători (88%), tichetele de masă (79%) şi tichetele cadou (77%).

În timp ce 62% dintre angajaţii români sunt satisfăcuţi şi foarte satisfăcuţi de actualul loc de muncă iar 57% se declară optimişti şi foarte optimişti cu privire la actuala slujba, numai 33% apreciază ca le-ar fi uşor să găsească un nou loc de muncă. În schimb, 42% dintre respondenţi consideră ca acest lucru ar fi greu şi foarte greu de realizat. Încrederea în găsirea cu uşurinţă a unui nou loc de muncă creşte odată cu nivelul de educaţie, 41,5% dintre cei cu studii superioare şi 44,1% dintre cei cu salarii nete peste 2.000 lei declară că le-ar fi uşor şi foarte uşor să-şi găsească o noua slujbă.

'Aceste date ne arată o realitate văzută din două perspective. Pe de o parte, există un optimism generalizat în rândul celor care au un loc de muncă şi care prezintă grade mari de satisfacţie. Un angajat care îşi percepe locul de muncă ca mulţumitor şi satisfăcător, va fi mai implicat şi mai productiv. Pe de altă parte, scepticismul mare legat de găsirea unui nou loc de muncă ne arată că acest optimism faţă de actualul loc de muncă este un optimism constrâns, urmare a percepţiei că piaţa muncii suferă de lipsa oportunităţilor', a spus Elena Pap, directorul general Up România.

Deşi declară în proporţie covârşitoare că munca lor este interesantă, provocatoare, motivantă (peste 60%), angajaţii intervievaţi în cadrul studiului IRES au tendinţa să regrete în primul rând colegii (35%), mai presus de activitatea propriu-zisă (26%) şi salariul (19%).

Calitatea vieţii la locul de muncă este o componentă esenţială a satisfacţiei cu privire la serviciul actual. Pe o scală de la 1 la 10, angajaţii români îşi evaluează propria calitate a vieţii la locul de muncă cu nota 7,5. Condiţiile (fizice) de muncă adecvate (24%), nivelul mic de stres şi existenţa activităţilor şi spaţiilor pentru relaxare (10%) şi o bună comunicare sau colaborare între colegi (7%) constituie pentru respondenţi principalele elemente definitorii ale unei bune calităţi a vieţii la locul de muncă.

SURSA: Agerpres