Maia Sandu: Aderarea Rep. Moldova la UE e o strategie de supraviețuire, Rusia ne amenință suveranitatea

Maia Sandu: Aderarea Rep. Moldova la UE e o strategie de supraviețuire, Rusia ne amenință suveranitatea

SURSA FOTO: Facebook, Maia Sandu - Maia Sandu, Nikos Christodoulides

Publicat de Bogdan Ungureanu la 12 decembrie 2025, 19:41

Maia Sandu insistă pentru o integrare cât mai rapidă în UE! Parcursul european al Republicii Moldova reprezintă o miză vitală pentru securitatea și stabilitatea țării, într-un context regional tensionat. Aflată într-o vizită oficială în Cipru, Maia Sandu a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană nu este doar un obiectiv strategic, ci o strategie de supraviețuire, esențială atât pentru Chișinău, cât și pentru securitatea și coeziunea Europei.

Maia Sandu, vizită oficială în Cipru, țara care va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene: Aderarea la UE, strategie de supraviețuire pentru Rep. Moldova

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă nu doar un obiectiv strategic, ci o veritabilă strategie de supraviețuire într-un context regional marcat de amenințări persistente la adresa suveranității statului, a transmis președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în timpul unei vizite oficiale în Cipru.

Declarațiile au fost făcute înainte ca statul insular să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

În cadrul vizitei, președintele Republicii Moldova a fost primit la Nicosia de omologul său cipriot, Nikos Christodoulides, cei doi șefi de stat susținând ulterior o conferință de presă comună. Maia Sandu a subliniat importanța simbolică și politică a deplasării, arătând că este prima vizită a unui președinte al Republicii Moldova în Cipru din ultimii 20 de ani și că are loc într-un context important atât pentru Europa, cât și pentru relațiile bilaterale dintre cele două state.

Potrivit acesteia, deși Republica Moldova și Cipru se află pe țărmuri diferite ale Europei, ele sunt unite de aceeași aspirație către un continent liber, sigur și prosper. Șeful statului moldovean a exprimat speranța că această vizită va oferi un nou impuls aprofundării relațiilor bilaterale și va contribui la dinamizarea cooperării dintre Chișinău și Nicosia.

„Mă bucur să mă aflu în Cipru, într-un moment în care țara dumneavoastră se pregătește să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie. Deși țările noastre se află pe țărmuri diferite ale Europei, suntem unite de aceeași aspirație: un continent întreg, liber, sigur și prosper.

Aceasta este prima vizită a unui Președinte al Republicii Moldova în Cipru în ultimii 20 de ani și are loc într-un moment important atât pentru Europa, cât și pentru relația noastră bilaterală.

Sper ca această vizită să dea un nou impuls aprofundării legăturilor noastre și să contribuie la dinamizarea cooperării noastre”, a afirmat Maia Sandu.

Cel mai important proiect național de peste Prut de la obținerea independenței țării

Președintele Maia Sandu a insistat asupra faptului că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cel mai important proiect național al Republicii Moldova de la obținerea independenței.

În viziunea sa, acest parcurs este esențial într-un context în care un agresor continuă să amenințe suveranitatea țării. Ea a arătat că Cipru înțelege poate mai bine decât multe alte state europene ce înseamnă construirea rezilienței, apărarea suveranității și sprijinirea pe forța unității europene, subliniind că Republica Moldova se confruntă cu provocări similare.

Totodată, Maia Sandu a explicat că soluționarea acestor provocări nu este doar în interesul Republicii Moldova, ci și al Uniunii Europene. O Moldovă mai puternică, mai stabilă și mai democratică, ancorată ferm în familia europeană, aduce beneficii directe Uniunii.

Ea a amintit că procesul de extindere a făcut întotdeauna Uniunea Europeană mai sigură, mai prosperă și mai capabilă să acționeze la nivel global, iar Republica Moldova își dorește să contribuie la această forță comună. În acest context, șeful statului a evidențiat faptul că UE este construită în mare parte de state mici și mijlocii, care se sprijină reciproc, împart responsabilități și modelează împreună viitorul continentului, ceea ce a transformat Uniunea în cel mai de succes proiect de pace, solidaritate și dezvoltare economică din istoria modernă.

„ (Aderarea la UE este) cel mai important proiect național de la obținerea independenței. Este o strategie de supraviețuire, într-un context în care un agresor continuă să ne amenințe suveranitatea. Cipru înțelege mai bine decât multe alte state ce înseamnă să construiești reziliență, să-ți aperi suveranitatea și să te bazezi pe forța unității europene.

Republica Moldova se confruntă cu provocări similare. Însă abordarea acestor provocări nu este doar în interesul Moldovei, este și în interesul Europei. Uniunea Europeană însăși beneficiază de o Moldovă mai puternică, mai stabilă, mai democratică, ancorată în familia europeană.

Extinderea a făcut întotdeauna Uniunea mai sigură, mai prosperă și mai capabilă să acționeze la nivel global. Republica Moldova dorește să contribuie la această forță a Uniunii.

Uniunea Europeană este o uniune construită în mare parte de state mici și mijlocii, state precum ale noastre, care se sprijină reciproc, împart responsabilități și modelează împreună viitorul continentului. Așa a devenit UE cel mai de succes proiect de pace, solidaritate și dezvoltare economică din istoria modernă”, a adăugat Maia Sandu.

Maia Sandu: Dacă Republica Moldova stagnează, riscurile depășesc granițele noastre

Referindu-se la contextul intern și regional, președintele Republicii Moldova a atras atenția că țara se află într-un moment decisiv, în care avansarea pe calea europeană este esențială pentru stabilitatea internă, securitatea regională și consolidarea păcii europene.

Ea a arătat că Republica Moldova traversează o fereastră de oportunitate urgentă, care trebuie valorificată rapid, nu doar în interesul Chișinăului, ci și al Europei. După contracararea interferențelor rusești, statul moldovean beneficiază în prezent de o aliniere solidă între Președinție, Parlament și Guvern, toate instituțiile fiind ferm angajate pe agenda reformelor pro-europene.

Maia Sandu a avertizat că stagnarea procesului de integrare ar genera riscuri care depășesc granițele Republicii Moldova, de la instabilitate pe flancul vestic al Ucrainei, până la slăbirea vecinătății estice a Uniunii Europene și afectarea credibilității procesului de extindere.

În acest sens, accelerarea reformelor, consolidarea statului de drept, alinierea economiei la standardele europene și întărirea rezilienței sunt pași considerați esențiali pentru prevenirea tentativelor unor actori ostili de a readuce Republica Moldova în orbita Moscovei.

„Republica Moldova se află într-o fereastră de oportunitate, una urgentă, care trebuie valorificată. Este urgent nu doar pentru Moldova, ci și pentru Europa. După ce a contracarat interferențe rusești, Republica Moldova beneficiază acum de o aliniere solidă între Președinție, Parlament și Guvern — toate angajate ferm pe agenda reformelor pro-europene.

Avansarea pe calea europeană acum consolidează frontiera estică a UE, întărește securitatea Ucrainei și previne exploatarea următorului nostru ciclu electoral de către actori ostili, care ar putea încerca să readucă țara în orbita Moscovei. Dacă Republica Moldova stagnează, riscurile depășesc granițele noastre: instabilitate pe flancul vestic al Ucrainei, o vecinătate mai slabă pentru UE și un regres pentru credibilitatea procesului de extindere.

Avansarea astăzi ajută la consolidarea unei Moldove democratice și pro-europene, întărește stabilitatea regională și sprijină securitatea mai largă a Europei. De aceea accelerăm reformele, consolidăm statul de drept, aliniem economia la standardele UE, ne întărim reziliența și avansăm constant pe calea europeană”, a punctat Maia Sandu.

Șeful statului a mai subliniat că cetățenii Republicii Moldova și-au exprimat în mod repetat, prin vot, opțiunea pentru un viitor european, iar autoritățile sunt hotărâte să livreze acest rezultat. În opinia sa, această alegere reflectă o credință profundă în valorile Uniunii Europene, văzută în primul rând ca un proiect de pace, care, prin extindere, contribuie la lărgirea spațiului păcii pe continent.

Promisiunea președintelui Ciprului

La rândul său, președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a reconfirmat sprijinul fără echivoc al Nicosiei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, apreciind progresele realizate în procesul de reformă.

El a dat asigurări că, în cele șase luni de mandat la conducerea Consiliului UE, Cipru va depune toate eforturile pentru obținerea unor rezultate substanțiale care să apropie Chișinăul de obiectivul aderării.

„Vom face tot posibilul în următoarele șase luni pentru a obține rezultate substanțiale și pozitive, care să apropie Republica Moldova de obiectivul nostru comun – aderarea la UE”, a declarat Nikos Christodoulides.

Discuțiile dintre cei doi lideri au vizat, pe lângă parcursul european al Republicii Moldova, situația de securitate din Europa, sprijinul comun pentru Ucraina și eforturile necesare pentru restabilirea păcii pe continent.

De asemenea, au fost abordate perspectivele de aprofundare a relațiilor bilaterale, inclusiv în domenii precum comerțul, turismul, facilitat de existența zborurilor directe, și sectorul energetic.

În cadrul vizitei, Maia Sandu a avut întrevederi și cu președintele Camerei Reprezentanților, Annita Demetriou, discuțiile concentrându-se pe consolidarea cooperării interparlamentare și întărirea relațiilor dintre Chișinău și Nicosia.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.