Macron ofertează Rusia: La fel ca la tango şi pentru un dialog este nevoie de doi

Macron ofertează Rusia: La fel ca la tango şi pentru un dialog este nevoie de doi
Publicat de Radu Andone la 30 septembrie 2020, 18:21

Emmanuel Macron ofertează Rusia, vorbind despre normalizarea dialogului cu țara condusă de Vladimir Putrin. În opinia sa, la fel ca la tango şi pentru un dialog este nevoie de doi.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre normalizarea realațiilor cu Rusia, precizând că este nevoie de doi pentru un dialog, relatează AFP.

„La fel ca la tango şi pentru un dialog este nevoie de doi (parteneri) şi deci depinde de voinţa părţii angajate de a merge sau nu înainte’, a subliniat Emmanuel Macron. În opinia sa, vom vedea de fapt ce poate produce acest dialog ca rezultat pozitiv.

Emmanuel Macron a fost prezent la Vilnius luni, apoi marţi la Riga, unde în faţa liderilor lituanieni şi letoni sceptici asupra intenţiilor ruse, a încercat să clarifice scopul ‘dialogului’ pe care el doreşte să-l ducă Uniunea Europeană cu Moscova, în timp ce tensiunile sunt în creştere din cauza crizei din Belarusul vecin.

„E ceea ce ne va permite să construim o relaţie (cu Rusia) mult mai stabilă şi mai protectoare”, a arătat președintele francez. El a ținut să precizeze că relaţia cu Rusia s-a înrăutăţit din cauza conflictului ucrainean şi a ocupării Ucrainei. „Am aplicat sancţiuni care au fost puţin eficiente”, a punctat liderul francez.

În opinia sa, este nevoie de o normalizare a relaţiilor cu Rusia lui Putin pentru că împărţim acelaşi spaţiu, pentru că vrem să nu mai existe atacuri cibernetice, să nu mai existe destabilizare a democraţiei noastre şi o reglementare a conflictelor regionale, în primul rând în Ucraina.

Macron a vorbit și despre temerile resimţite de unii dintre interlocutorii săi, explicând că în Lituania, la fel ca în Letonia, există uneori o îndoială orientată spre sinceritatea pe care Rusia o poate avea în construirea unui dialog.

„Dar cred că nimeni nu poate nega faptul că este mai protector şi constructiv să facem aceasta în cadrul UE decât să lăsăm ca fiecare să aibă politica sa într-o ordine dispersată’, a afirmat preşedintele francez, insistând că acest dialog se va duce ‘fără naivitate’.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.