Lufthansa a luat această decizie din cauza riscului de incendiu, urmând astfel exemplul mai multor companii ariene din afara Europei, informează AFP şi Reuters. 

"Transportul acestor dispozitive este interzis pentru toate zborurile, atât pentru bagajele de cală cât şi pentru cele de mână. Acest lucru este valabil imediat pentru toate zborurile grupului Lufthansa, până la noi ordine", a declarat un purtător de cuvânt al Lufthansa, care controlează atât compania aeriană cu acelaşi nume cât şi companiile Swiss, Austrian Airlines et Eurowings. 

Mai multe companii aeriene din Japonia, Australia sau Canada au luat o decizie similară. Autorităţile americane au decis încă de vineri să interzică telefoanele Galaxy Note 7 la bordul avioanelor care pleacă sau au ca destinaţie SUA, precum şi pentru zborurile interne, iar Japonia a luat o decizie similară luni. 

La două luni de la lansarea pe piaţă a telefonului Galaxy Note 7, grupul sud-coreean Samsung a decis săptămâna trecută să oprească producţia şi vânzarea acestui dispozitiv din cauza unor defecte susceptibile să provoace o explozie. De asemenea, Samsung a cerut tuturor celor care deţin o "phableta" (terminal de talie medie între smartphone şi tabletă n.r.) Galaxy Note 7 să înceteze imediat să o utilizeze. 

Lufthansa a anunţat recent că va prelua Brussels Airlines, exercitându-şi opţiunea de a achiziţiona restul participaţiei de 55% în compania mamă a operatorului aerian belgian SN Airholding, transmit AP şi Reuters.

Compania a cumpărat 45% din acţiunile Brussels Airlines cu 65 de milioane de euro şi avea opţiunea de a prelua şi restul acţiunilor. 

Tranzacţia ar urma să fie finalizată la începutul anului viitor. 

Compania este cel mai mare operator aerian european şi deţine companiile Germanwings, Eurowings, Swiss Airlines, Austrian Airlines şi societatea de transport aerian de marfă Lufthansa Cargo. 

Brussels Airlines este o ţintă atractivă de preluare pentru Lufthansa, având în vedere traficul de business care trece prin hub-ul său din capitala Belgiei, unde au sediul multe instituţii ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, recentele atentate teroriste, care au dus la închiderea aeroportului din Bruxelles, au provocat companiei Brussels Airlines pierderi masive. 

Compania aeriană germană Lufthansa a înregistrat în 2015 profitul o creştere spectaculoasă a profitului, graţie preţului scăzut al petrolului.

'2015 a fost un an foarte dificil pentru Lufthansa din punct de vedere emoţional din cauza catastrofei de la Germanwings', a precizat directorul general de la Lufthansa, Carsten Spohr. Un avion A320 al Germanwings, divizie low-cost a Lufthansa, s-a prăbuşit în Alpii francezi la data de 24 martie 2015, iar anchetele ulterioare au ajuns la concluzia că această tragedie în urma căreia au murit 150 de persoane a fost provocată de copilotul Andreas Lubitz.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: