Ludovic Orban, în carantină. Iese din casă doar cu declarație pe propria răspundere

Ludovic Orban, în carantină. Iese din casă doar cu declarație pe propria răspundere

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Publicat de Gabriel Zamfirescu la 21 noiembrie 2020, 17:19
Din cuprinsul articolului

Probleme mari pentru premierul Ludovic Orban. Șeful de la Palatul Victoria poate să iasă din casă doar cu declarație pe propria răspundere. Este vorba despre o decizie de ultim moment a autorităților.

Sunt probleme imense în România din cauza pandemiei de coronavirus. Inclusiv premierul Ludovic Orban a căzut pradă ultimelor decizii ale autorităților.

Ludovic Orban, în carantină

Din această seară, șase localităţi de lângă Capitală vor intra în carantină. Printre acestea se numără şi Dobroeşti, comuna în care domiciliază premierul României. Celelalte localităţi care vor intra în carantină de la ora 22 sunt: Otopeni, Mogoşoaia, Corbeanca, Măgurele şi Popeşti-Leordeni.

Premierul spune că nu se va muta la vila Lac, odată ce comuna în care locuieşte va intra în carantină. Pentru a se deplasa, premierul spune că este suficientă legitimaţia de serviciu.  ”E suficientă legitimaţia de serviciu, nu trebuie obligatoriu declaraţia. Dacă mă duc la muncă, pot să duc la muncă.

Dacă mă duc la spital, mă duc la spital. Misiunea poliţie şi a jandarmeriei este să stabilească un plan”, a spus premierul.

Pentru a se deplasa, locuitorii localităţilor carantinate trebuie să aibă cu ei declaraţia pe proprie răspundere
În urma analizei de risc, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a emis sâmbătă ordinul de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru Otopeni, Măgurele cu satele aparținătoare Alunișu, Dumitrana, Măgurele, Pruni și Vârteju, Corbeanca cu satele aparținătoare Ostratu, Petrești și Tamaș, Popești Leordeni, Dobroești cu satele aparținătoare Dobroești și Fundeni , Mogoșoaia, din județul Ilfov.

De asemenea, Arafat a semnat și ordinul pentru Lumina, Costinești, Agigea, Mihail Kogălniceanu , Medgidia, Valu lui Traian și Techirghiol din județul Constanța.

Carantina pentru localitățile din Ilfov începe sâmbătă la ora 22:00, în timp ce pentru localitățile din Constanța la ora 20:00.

Crește rata de infectare cu SARS-CoV-2 în județul Ilfov de la 7,89 la 8,17. Locul „fruntaș” este ocupat de județul Sibiu, cu 8,82 la mie, urmat de Ilfov și Cluj cu 7,19.

Municipiul Bucureşti are o incidenţă de 5,88, în ușoară creștere față de vineri, când era 5,79 la mia de locuitori. Incidență mare se mai înregistrează în judeţele Braşov – 6,45, Alba – 6,22, Constanţa – 6,16, Timiş – 5,97 și Arad – 5,59. Judeţele cu rata cea mai mică sunt Gorj – 1,74, Olt – 1,79 și Vrancea – 1,88.

Sursa foto INQUAM / George Calin
Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.